Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a afirmat miercuri că diminuarea relaţiilor Statelor Unite cu Arabia Saudită în urma asasinării jurnalistului Jamal Khashoggi ar fi o greşeală din perspectiva securităţii naţionale şi nu i-ar împinge pe saudiţi într-o direcţie mai bună în politica internă, transmite Reuters.
În urma apelurilor repetate ale unor membri ai Congresului pentru un răspuns mai ferm al Statelor Unite, Mike Pompeo şi şeful Pentagonului, Jim Mattis, susţin o informare cu uşile închise în Senat cu privire la Arabia Saudită, asasinarea lui Khashoggi şi războiul civil din Yemen.
'Uciderea în octombrie a cetăţeanului saudit Jamal Khashoggi în Turcia a amplificat miorlăitul pe Colina Capitoliului şi presiunea mediatică. Însă diminuarea relaţiilor SUA - Arabia Saudită ar fi o gravă eroare pentru securitatea naţională a SUA şi a aliaţilor lor', a scris Pompeo, într-o postare pe blog.
Potrivit declaraţiilor sale în faţa Senatului, publicate pe măsura desfăşurării audierii, Mattis a afirmat că retragerea sprijinul militar american în Yemen şi stoparea vânzărilor de arme către parteneri importanţi ar fi o eroare.
'Interesele noastre de securitate nu pot fi ignorate, chiar dacă cerem asumarea responsabilităţii pentru ceea ce preşedintele Trump a descris drept 'crima inacceptabilă şi oribilă' a asasinării lui Jamal Khashoggi, o crimă pe care 'ţara noastră nu o cauţionează'', a notat Mattis.
Pompeo a invocat faptul că Arabia Saudită este un aliat mult prea important pentru a fi pierdut, citând ajutorul Riadului pentru limitarea acţiunilor Iranului în regiune, garantarea democraţiei în Irak şi lupta împotriva Statului islamic şi a altor grupări militante.
'Regatul este o forţă puternică pentru stabilitatea în Orientul Mijlociu. Arabia Saudită, la fel ca SUA - şi spre deosebire de aceşti critici - recunosc ameninţarea uriaşă pe care Republica Islamică Iran o constituie pentru lume', a subliniat Mike Pompeo.
Potrivit secretarului de stat, SUA vor oferi un ajutor alimentar suplimentar în valoare de 131 milioane de dolari pentru Yemen. Conflictul din această ţară, considerat un război prin interpuşi între Riad şi Teheran, a intrat în al patrulea an, provocând până acum peste 10.000 de victime şi cea mai gravă criză umanitară din lume.