Arborele Vietii este un simbol universal, care depăşeşte graniţele spaţiului şi timpului, fiind regăsit în moştenirea culturală, istorică şi religioasă a tuturor popoarelor. Imaginea unui copac măreţ, cu toate elementele componente bine marcate, apare încă din cele mai vechi timpuri în reprezentări artistice şi în bijuterii, fiindu-i conferite o serie de semnificaţii spirituale diferite, care însă originează toate în conceptul de armonie şi unitate în diversitate.
La modul general şi la o prima decriptare, Copacul Vieţii este despre familie, despre legăturile profunde pe care le avem cu toţi membrii ei, chiar şi cei trecuţi în nefiinţă, despre cum ele transced lumile şi se regăsesc mereu sub o altă formă într-un prezent perpetuu, conectând generaţiile între ele şi transmiţând mai departe tot ceea ce au dobândit ca experienţă vitală şi spirituală.
Având în vedere celei trei niveluri pe care le implică un copac, rădăcinile, trunchiul cu ramurile şi frunzele, devine şi mai pregnantă ideea că un astfel de simbol se referă la felul în care momentul actual include în el lecţiile trecutului, dar şi întregul potenţial al viitorului încă necunoscut.
Dacă la modul propriu Copacul Vieţii are în componenţă un întreg univers subteran, unde rădăcinile trăiesc în armonie cu toate microorganismele de dedesubt şi un univers suprateran vegetal, care la rândul său este strâns legat de alte forme de viaţă pe care le găzduieşte şi ocroteşte, în universul simbolic el stă sub semnul conexiunii multilaterale, în care este sărbătorită viaţa, având rol de liant şi garant deopotrivă. Amerindienii, celţii şi nu numai ei credeau ca lumea arboricolă are şi un rol de mediere între material şi spiritual, fiind practic puntea de comunicare cu spiritele, conectorul dintre teluric şi inefabil.
Arborii în general şi Pomul Vieţii în special sunt văzuţi ca o dovadă a renaşterii şi a transformării vitale. Ei îşi trag seva dintr-un subteran unde trecerea în nefiinţă devine energie creatoare, care susţine viaţa, viaţă ce se regenerează an de an, cu fiecare trecere a anotimpurilor. Copacii reiau ciclic un cerc al vieţii, care se stinge şi se reaprinde, menţinând în permanenţă un circuit universal şi garantând astfel, la nivel simbolic, victoria vieţii asupra morţii.
Verticalitatea copacului a făcut din el un fel de Axis Mundi, care asigură legătură cu divinitatea, fapt ce îi conferă roluri multiple în religiile lumii, fie ele formale sau pur şi simplu transmise ca tradiţii şi superstiţii de la o generaţie la alta. Este pe rând Arbore Primordial, Pom al Cunoaşterii, Copac de nuntă, Pom de Crăciun, menţinându-şi în permanenţă rolul de liant, de forţă care captează şi distribuie energii. Până şi elementele sale luate separat îi imită miniatural construcţia, ramurile şi nervurile frunzelor având la rândul lor un element central liniar, ca o coloană care nu doar să confere stabilitate, ci şi să faciliteze legăturile vitale la nivel simbolic, legături pe care lumea materială le-a creat prin proiectarea arborilor drept izvor de viaţă pentru noi toţi, prin rolul lor de transformare a unui element cu potenţial nociv, dioxidul de carbon, în sursa existenţială – oxigenul.
Mulţi consideră că Pomul Vieţii este o expresie a reflectării lumii interioare în exterior, presupunere bazată pe legătura intrisecă a spiritului cu materia, o dualitate pe care apoi o leagă de cea a spiritului cu Dumnezeul său, rezultând aceeaşi trinitate ca şi în compoziţia elementelor copacului, rădăcini ascunse văzului, trunchi înălţat către cer şi ramuri cu frunze dătătoare de viaţă şi speranţă.
Legând Cerul și Pământul, Creatorul și Creația, Umanul şi Divinul, Pomul Vieţii pare să fie prezent în toate crezurile omenirii. Spre exemplu, în tradiţia hindusă şi budhistă el adăposteşte chakrele, meridianele energetice prin care trece energia cosmică. În şamanism, el face legătura cu lumea totemică, dar şi cu subconştientul, prin rădăcinile sale, cu viaţa prezentului prin trunchiul simbol al conştientului şi cu lumea de sus, celestă, divină, supraconştientă.
În crezul creştin ortodox, prin Pomul Vieţii curge roua cerească, iar fructele sale conferă nemurire, aşa cum sunt ele descrise în Grădina Raiului „Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul Raiului era pomul vieţii şi pomul cunoaşterii binelui şi răului. ” Se observă astfel că apanajul cunoaşterii este al divinităţii, de unde şi interdicţia referitoare la gustarea fructelor de către primii oameni. Neavând discernământ, Adam şi Eva încalcă porunca şi astfel omul îşi înţelege noua condiţie, în care îi este anulată nemurirea, devenind vulnerabil, alungat din Rai, de lângă Pomul Vieţii.
Legătura cu veşnicia este restabilită odată cu venirea lui Iisus pe pământ, în istoria căruia apare de asemenea simbolul arborelui, de această dată sub forma Arborelui Crucii, simbol al noului legământ făcut pentru omenirea căreia i se oferă din nou şansa nemuririi. Crucea înălţată pe muntele Golgota, practic cu atât mai aproape de lumea celestă prin chiar poziţionarea sa, este o reconfirmare a legăturii umanului cu divinul, fiind uneori reprezentată în icoanele creştine cu elemente vegetale, în special frunze, dar şi cu trăsături de arbore, care reamintesc de rolul conector al celor două simboluri, dar şi de trinitate, aşa cum este ea alcătuită din oamenii supuşi păcatului, pe care îi salvează Dumnezeu, prin sacrificarea unicului Său fiu, Iisus.
Există însă dovezi chiar mai vechi decât cele religioase ale prezenţei simbolului arboricol, datate în neolitic, unele dintre ele descoperite chiar în România, la Gârla Mare (statuete antropomorfe feminine) şi la Seimeni (inel getic incizat), în cazul acestora fiind vorba de simbolul „V” al Marii Zeiţe, bucraniul-uter si pieptenele-perie, trei simboluri de regenerare.
Dincolo de simbolurile religioase, există şi o latură ştiinţifică a simbolisticii Pomului Vieţii. Au fost descoperitemulte dovezi ale comunicării efective între arbori, unele dintre ele documentate în România de către Prof. Univ. Dr. Mărioara Godeanu, membră a secţiei de biologie a Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România şi coordonator al Laboratorului de Biosenzori şi al celui de Fenomene Energo-Informaţionale în Ecosisteme ale Centrului de Cercetări pentru Tehnologii Ecologice. Studiile de aici stau mărturie că arborii îşi vorbesc prin terminațiile rădăcinilor, fluxul comunicaţional fiind foarte asemănător modului în care îşi transmit informaţia neuronii.
Mai mult decât atât, există o prezenţă a Copacului Vieţii într-un sector cel puţin surprinzător, cel al geometriei, mai exact al geometriei fractalilor, „figuri geometrice fragmentate sau frânte, care pot fi divizate în părţi, astfel încât fiecare dintre acestea să fie (cel puţin aproximativ) o copie miniaturală a întregului.” Nassim Haramein a pus bazele teoriei hiperdimensionale unificate a materiei și energiei, susţinând că toate “codurile fractalice conțin legile creației și cu cât înțelegem aceste legi, cu atât mai mult putem aplica armonia care apare în natură ca pe o forță mult mai puternică în viețile noastre. Există adevăr și puritate în lucrurile naturale, iar contactul nostru cu acestea ne hrănește sufletul și ne ilumineaiză mintea.”
Tocmai de aceea este cu atât mai accentuat rolul unificator şi regenerator al copacului, ca expresie a moştenirii, genealogice, istorice şi nu numai, dar şi a potenţialui căruia fiecare dintre noi trebuie să îi dea o formă materială. Ramurile şi frunzele Pomului Vieţii sunt practic multitudinea de sensuri pe care ni le putem conferi şi asuma, sunt şansele şi oportunităţile care ne aşteaptă, sunt deschideri către lumea exterioară şi către viitor.
Prezent în reprezentări artistice de tot felul, în pictură şi sculptură îndeosebi, Arborele Vieţii se revendică de la ideea că, în ciuda solitudinii aparente, energia vie ne leagă imuabil de întreg universul, în care nu suntem un simplu element, ci parte integrantă a materiei generatoare de viaţă. Multe dintre exerciţiile de meditaţie pentru conectarea interioară au drept fundal pădurea, nu doar pentru imaginile vizuale şi sonore pe care aceasta îl oferă, ci mai ales pentru felul în care ea poate facilita accesul către planul spiritual, către interior.
În psihologie, simbolul arboricol este şi el prezent foarte pregnant, fiind valorificat impulsul inconştientului în manifestările sale exterioare. Testul Copacului, deja întrucâtva standardizat în reperele sale de interpretare, face referire la pornirile pe care nu şi le cunoaşte individul şi care găsesc o formă de manifestare plenară prin desen, creaţie artistică în care elementele incluse ajută la descifrarea unor percepţii şi proiecţii interioare ale subiectului, punct de plecare pentru înţelegerea, descifrarea şi depăşirea lor. Terapeuţii înclud acest test în evaluarea iniţială a pacientului, pentru a face identificarea unor aspecte esenţiale mai puţin intruzivă şi mult mai sinceră decât mărturisile conştiente ale intervievatului.
S-a încercat cu succes includerea copacilor chiar şi în muzică, nu doar sub forma reinterpretării artistico-instrumentale a zgomotelor specifice, ci chiar la modul propriu, prin folosirea unor înregitrări de sunete în piese muzicale, cele mai multe cu scop de conştientizare a impactului ecologic al defrişărilor şi al rolului vital al codrilor în viaţa noastră.
Simbolul Pomului Vieţii este unul de copleşitoare responsabilitate umană. Tocmai de aceea asumarea sa prin purtare este mult mai mult decât o alegere estetică, orice fel de bijuterii handmade ilisio.ro care includ acest semn fiind de două ori mai încărcate de energie şi sens. Prin făurirea lor manuală, care este dovedit că transmite mesaje la nivel spiritual, şi prin includerea unui semn care trimite la cer şi pământ deopotrivă, la trecut şi viitor în acelaşi timp, purtătorii iau asupra lor darul armoniei cu întreg universul. Dincolo de impulsurile de asortare estetică, mult mai departe de alăturarea cu cercei lungi sau brăţări cu pietre semipreţioase ilisio.ro, o bijuterie care include Pomul Vieţii înseamnă echilibrarea eului interior cu întreaga lume, alinierea la experienţele plenare ale omenirii de la începuturi şi până acum şi bucuria autentică de a fi parte din ceva cu adevărat măreţ şi miraculos, viaţa în starea ei cea mai pură.