Portalul de servicii online al Ministerului Afacerilor Interne (https://hub.mai.gov.ro/O) a fost accesat de peste 8,9 milioane de ori, fiind create peste 462.000 de conturi, anunță reprezentanții instituției.
Serviciul de eliberare online a cazierelor judiciare a fost utilizat de aproape 500.000 de persoane, începând cu luna februarie 2023, când a fost lansat pe platforma Ministerului Afacerilor Interne.
Totodată, serviciul pentru obținerea cazierului rutier a înregistrat 329.000 de utilizări. Acesta a devenit disponibil online începând cu 18 mai 2023.
MAI anunță că „aproximativ 1,2 milioane de cetățeni români au beneficiat de avantajele serviciului ePAȘAPOARTE, care permite programarea on-line pentru depunerea documentelor în vederea obținerii pașaportului”. Prin acest serviciu, pot fi selectate data, ora și locul în care solicitantul va merge pentru depunerea documentelor necesare eliberării pașapoartelor.
Cel mai accesat serviciu, cu peste 2 milioane de accesări, este cel dedicat recrutărilor MAI.
„Platforma pentru recrutare a devenit extrem de populară, cu peste 2 milioane de accesări. Toate informațiile despre concursurile din cadrul ministerului sunt disponibile pe hub.mai.gov.ro, serviciul fiind activ din 16 octombrie 2023”, a precizat MAI.
Portalul de servicii online al MAI a fost creat pentru „a facilita accesul rapid al cetățenilor și al sectorului privat la serviciile oferite de structurile ministeriale”.
(sursa: Mediafax)