Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Predealul e mai accesibil în această vară

Predealul e mai accesibil în această vară

de Diana Scarlat    |   

Vremurile și vremea vin în ajutorul vacanțelor perfece la munte, în România. Prețurile au scăzut, la fel și gradul de ocupare, în zone care până acum erau foarte aglomerate și scumpe. Predealul, de exemplu, este una dintre cele mai atractive stațiuni montane, în această perioadă, unde o familie poate petrece o săptămână, cu 1.200 de lei, având și foarte multe opțiuni pentru drumeții, aventură în natură sau vizitarea unor obiective turistice importante. Iar cei care mai au vouchere de vacanță de anul trecut le pot folosi acum.

 

Hotelurile și pensiunile de la munte oferă „la pachet” izolarea de care este nevoie în această perioadă, pentru a se evita pericolul de contaminare. Stațiunile de pe Valea Prahovei, dar și Predeal sau Poiana Brașov sunt mai accesibile ca niciodată, astfel încât mulți români pot profita de ocazia aceasta pentru a-și face vacanța de vis acolo unde până anul acesta nu au putut ajunge, fie din cauza lipsei locurilor de cazare disponibile, fie din cauza prețurilor. Mulți beneficiază în continuare de vouchere de vacanță, astfel că este și păcat să nu-și petreacă un weekend sau un sejur în România. „Valea Prahovei, alături de stațiunile Predeal și Poiana Brașov, rămâne destinația turistică de top a României, alături de litoralul Mării Negre. Însă, față de litoral, care este sezonier, Valea Prahovei este deschisă tot timpul anului pentru turiștii amatori de munte, de drumeții sau de sporturi de iarnă. Vârful de sezon pentru Valea Prahovei îl reprezintă perioada decembrie – februarie, când se pot practica sporturile de iarnă, iar cele mai ridicate tarife sunt în perioada sărbătorilor – Crăciun și Revelion. La celălalt pol, vârful de sezon pe litoral este perioada iulie – început de septembrie. În rest, tot timpul anului, în stațiunile montane tarifele sunt moderate, pentru orice buzunar, firește, în funcție de clasificarea hotelului, a vilei ori a pensiunii. Pentru cei care nu doresc neapărat mare și plajă, Valea Prahovei, alături de alte stațiuni montane, pot constitui o alternativă avantajoasă ca preț. Este drept, rămâne de văzut când se vor deschide restaurantele interioare, cu respectarea măsurilor de rigoare, aici putând vorbi despre o problemă serioasă. Dacă pe litoral au terase spațioase cele mai multe hoteluri, la munte nu putem vorbi despre același lucru”, spune Traian Bădulescu, consultant în turism. 

 

Prețuri mici și condiții bune

 

Predeal este una dintre cele mai căutate stațiuni montane din România, în toate anotimpurile. Cei care vor o vacanță la Predeal pot căuta oferte, pentru că în această perioadă au de unde alege. Proprietarii hotelurilor, pensiunilor și teraselor s-au adaptat noilor condiții, s-au reorganizat și lucrează împreună, pentru a le putea asigura turiștilor toate condițiile pentru o vacanță ideală, chiar dacă restaurantele sunt închise și nu se mai pot desfășura activitățile la fel ca înainte. „Noi oferim pachet pentru o familie, de exemplu, doi adulți și un copil, posibil chiar pentru doi copii, în funcție de vârstă, în cameră triplă, pentru șase nopți la prețul de 1.200 de lei. Discounturile sunt deja incluse în toate ofertele. Am scăzut prețurile cu mult față de anii anteriori, ajungând la limita inferioară deja. Pentru comenzi de mâncare avem o colaborare cu meniu foarte vast, dar masa se poate lua în cameră sau clienții pot fi serviți, în limita locurilor, pe terase”, explică Radu Călin Rădoi, reprezentantul pensiunii Toledo, de la Predeal. Aceleași metode de adaptare la situație au aplicat foarte mulți hotelieri și proprietari de pensiuni, pe lângă măsurile de siguranță, absolut necesare pentru sănătatea turiștilor.

 

Efectele curative ale zonei montane


Predeal este cel mai mare oraș turistic montan din România, care a devenit unul dintre principalele puncte de atracție din țară mai ales pentru că este situat la limita între regiunile istorice Muntenia și Transilvania, România, fiind și orașul de la cea mai mare altitudine 1.030-1.110 m. Pentru vizitatori are foarte multe avantaje, fiind așezat în continuarea stațiunilor de pe Valea Prahovei, spre Brașov, învecinat cu Azuga, Bușteni și Râșnov, astfel încât, pornind din Predeal, se pot face foarte multe drumeții montane sau excursii la obiectivele turistice din această zonă. Priveliștea pe care o oferă Predealul este superbă, în toate anotimpurile, localitatea fiind așezată între masivele Postăvarul, Piatra Mare și Bucegi. Chiar dacă este cunoscut mai ales prin sporturile de iarnă, Predealul este recomandat și pentru relaxare, fiind benefic pentru cei care au nevoie de tratament împotriva neuroasteniei, pentru revigorarea organelor slăbite, pentru recuperarea ulterioară suprasolicitărilor fizice sau intelectuale, pentru tratamentul tulburărilor endocrine și al problemelor de creștere ale copiilor. Principalii factori de cură sunt aerul curat, fără praf sau alți agenți alergici, bogat în ozon și radiații ultraviolete, atmosferă ionizată și presiunea relativ scăzută a aerului. 

 

România merită și este pregătită să se promoveze ca o destinație „verde”, cu natură neatinsă, cu stațiuni montane și zone de turism rural unde turistul poate evada în natură. 

Traian Bădulescu, consultant în turism

 

Trasee montane marcate

 

De la Predeal se poate pleca în drumeții, pe mai multe trasee marcate. Predeal, Cioplea (1.152 m) [D1] - Cabana Susai (1.380 m) este un traseu ușor de parcurs, care durează între o oră și o oră și jumătate, fiind accesibil tot timpul anului. Alt traseu este Predeal, Cioplea (1.152 m) [D1] - Cabana Susai - Cabana Trifoiul (1.158 m), de până la trei ore, și acesta fiind ușor, accesibil tot timpul anului. De la Cabana Trifoiul se poate ajunge la Azuga, urmând drumul forestier pe Valea Azugii. Alt traseu pleacă de la Predeal spre Cioplea - Cabana Susai, mergând spre Cabana Vânătoare Retevoiu (1.563 m) - Cabana Rentea (1.243 m) - Valea Garcinului - Valea Mușatului - Cabana Sava Bunloc (1.030 m) - Stație inferioară telescaun Bunloc - Brașov (Camping Dârste, 656 m). este un traseu care se poate parcurge în șase-șapte ore, mediu, accesibil tot timpul anului. Acest traseu leagă masivele Baiului și Piatra Mare. Un alt traseu pleacă de la Predeal spre Baza pârtiei Clăbucet (1.050 m) [C2] – până la fosta cabană Clăbucet, apoi spre Cabana Susai. Este un traseu de până la trei ore și jumătate, ușor de parcurs, accesibil tot timpul anului.
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri