Jurnalul.ro Ştiri Externe Premierul britanic Rishi Sunak, fără centură de siguranță în mașina: A fost o eroare de judecată

Premierul britanic Rishi Sunak, fără centură de siguranță în mașina: A fost o eroare de judecată

de Redacția Jurnalul    |   

Premierul britanic Rishi Sunak și-a cerut scuze joi după ce și-a scos centura de siguranță pentru a filma un clip de campanie într-o mașină în mișcare, potrivit Politico.

Purtătorul de cuvânt al lui Sunak a declarat că liderul britanic a făcut o „scurtă eroare de judecată”, renunțând la centură în timp ce înregistra un clip pe rețelele de socializare în care vorbea despre planurile de finanțare locală ale guvernului.

În clipul înregistrat pentru Instagram, Sunak apare fără să poarte dispozitivul de siguranță, în timp ce vehiculul în care se află continuă să se deplaseze. Conform legislației britanice, șoferii și pasagerii pot fi sancționați cu o amendă de până la 500 de lire sterline dacă nu poartă centura de siguranță în timp ce un vehicul este în mișcare, cu unele excepții limitate, inclusiv pentru lucrătorii serviciilor de urgență.

Purtătorul de cuvânt al Downing Street a declarat că Sunak - care a fost amendat anterior de poliție pentru încălcarea normelor privind coronavirusul - „acceptă pe deplin că a fost o greșeală și își cere scuze”.

Purtătorul de cuvânt a spus: „Primul ministru crede că toată lumea ar trebui să poarte centura de siguranță. A fost o eroare de judecată, a scos-o pentru o scurtă perioadă de timp pentru a filma un clip, pe care l-ați văzut, dar acceptă că a fost o greșeală”.

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri