Jurnalul.ro Ştiri Externe Premieră în justiția SUA. Forțele aeriene americane trebuie să plătească despăgubiri de 230 milioane de dolari pentru un atac armat

Premieră în justiția SUA. Forțele aeriene americane trebuie să plătească despăgubiri de 230 milioane de dolari pentru un atac armat

Forțele aeriene americane trebuie să plătească circa 230 de milioane de dolari către supraviețuitorii și familiile victimelor unui atac armat produs în Texas, în 2017, scrie AFP.

Au fost ucise 26  de persoane iar alte  22 au fost rănite de către Devin Patrick Kelley. Acesta i-a împușcat într-o biserică din Sutherland Springs. A fost cel mai sângeros atentat din istoria statului Texas. 

Atacatorul avea antecedente penale, fiind condamnat de două ori pentru violenţă domestică, cu 5 ani înainte de atentat. Totodată, acesta avea și probleme de sănătate mintală. De altfel, s-a sinucis imediat după atentat. 

Familiile victimelor şi supravieţuitorii au dat în judecată guvernul american acuzându-l că putea să împiedice această tragedie prin nevânzarea către criminal a armelor de foc. 

"Instanţa a ajuns la concluzia că guvernul nu a dat dovadă de prudenţă rezonabilă în activitatea sa de a înainta către FBI antecedentele penale ale lui Kelley şi este responsabil de 60% din prejudiciile reclamanţilor", a arătat judecătorul federal.

Persoanele condamnate nu au dreptul să cumpere arme de foc iar magazinele autorizate trebuie să verifice antecedentele cumpărătorilor. 

Însă Kelley a putut să achiziționeze legal armele de foc pentru că US Air Force, unde el a activat, nu au trecut în bazele de date cele două condamnări anterioare pentru violență domestică.

US Air Force vrea să atace decizia cu apel. 

 

Subiecte în articol: sua us air force
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri