Filialele București ale Uniunii Scriitorilor au decernat Premiile pentru anul 2015 în cadrul unei festivități care a avut loc la Teatrul Metropolis.
Cu acest prilej, Varujan Vosganian, Prim-vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România, s-a referit la faptul că scriitorii au o „mare responsabilitate în fața istoriei.
În contextul decernării premiilor pentru anul 2015, vorbitorul s-a referit la omagierea celor care acceptă „provocarea pașnică a hârtiei albe”, arta fiind un exercițiu de sinceritate, care „cucerește fără umilință și învinge fără victime”.
Directorul Muzeului Național al Literaturii, Ioan Cristescu, a afirmat că festivitatea de premiere este un gest de onorare a „oamenilor cei mai generoși: creatorii de cultură”.
În prezența unui numeros public, s-au oferit distincții marilor câștigători la categoriile Poezie – Nora Iuga, Linda Maria Baros; Proză – George Bălăiță, Bogdan Ionescu Lupeanu, Ștefan Mitroi, Mihai Antonescu, Ștefan Dimitriu; Dramaturgie – Ion Bogdan Martin, Olga Delia Mateescu; Critică și istorie literară – Nicolae Bârna, Mircea Anghelescu, Stan V. Cristea; Traduceri literare – Marian Dobrescu, Alexandru Scudeti, Liliana Iacob, Alexandru Calciu; Literatură pentru copii și tineret – Ligia Vișoiu, Nicolae Cojocaru.
Publicistul Carol Roman, distins cu Premiul „Opera Omnia”
Premiul „Opera Omnia”, pentru întreaga activitate de creație i-a revenit jurnalistului și scriitorului Carol Roman, director al revistei „Balcanii și Europa”, considerat „decanul de vârstă al presei românești”, autor al unui mare număr de lucrări publicistice, scrise pe cele mai diverse tonuri, de la „Misterele Revoluției române” până la „De ce n-a ajuns Bulă președinte…”.
Ultimele sale două volume, „În balansul vremurilor” şi „Există un secret al celebrității?” au consemnat maturizarea scrisului publicistului-scriitor; de altfel, primul dintre acestea a fost distins cu Marele Premiu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România pentru anul 2015.
„Mulțumesc juriului pentru această distincție. Pot să vă spun că am reunit între coperți de carte, printre altele, o corespondență de excepție cu unele dintre cele mai mari personalități ale vieții publice mondiale, într-o vreme în care deschiderea României spre Occident era încă posibilă. Am continuat să fiu un jurnalist dedicat oamenilor și adevărului indiferent de vremuri”, a spus Carol Roman.