Jurnalul.ro Ştiri Observator Primăria Capitalei cere 6 milioane de euro din PNRR pentru semaforizarea inteligentă în Capitală

Primăria Capitalei cere 6 milioane de euro din PNRR pentru semaforizarea inteligentă în Capitală

Primarul general Nicușor Dan a anunțat, luni, că a depus o cerere de finanțare prin PNRR pentru o primă etapă din proiectul de modernizare și extindere a semaforizării inteligente, suma solicitată prin PNRR fiind de 6 milioane de euro fără TVA.

„Am depus azi (luni - n.r.) o cerere de finanțare prin PNRR pentru o primă etapă din proiectul de modernizare și extindere a semaforizării inteligente, suma solicitată prin PNRR fiind de 6 milioane de euro (fără TVA). În parteneriat cu primăriile de sector, Primăria Generală va lucra la modernizarea și integrarea în sistemul de management al traficului a semafoarelor de pe 5 mari axe de circulație din oraș, precum și la studiul de fezabilitate pentru toate intersecțiile care vor fi incluse în final în sistemul de semaforizare inteligentă”, a spus Dan.

Potrivit primarului geeneral, cea mai mare parte a banilor va veni prin PNRR, dar vom avea cofinanțări semnificative și din partea Primăriei Capitalei și a sectoarelor.

Scopul final este reducerea timpilor de așteptare în trafic, ceea ce va contribui indirect și la reducerea poluării auto.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: nicusor dan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri