Jurnalul.ro Ştiri Observator Primarul unei comune din Sibiu are COVID-19. Șapte persoane sunt în carantină

Primarul unei comune din Sibiu are COVID-19. Șapte persoane sunt în carantină

Primarul comunei Biertan, din județul Sibiu, are COVID-19, iar autoritățile județene au deschis o anchetă epidemiologică. Șapte persoane sunt în carantină, dintre care cinci sunt din familia primarului. Activitatea Primăriei nu este afectată.

Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, a declarat, marți, că în urma confirmării pozitive a primarului unei comune din Sibiu, care se afla în carantină la domiciliu, au fost demarată o anchetă epidemiologică.

„În cadrul anchetei au fost identificați doi contacți de serviciu. În prezent se află în carantină la domiciliu un număr total de 7 persoane dintre care 5 contacți de familie. Activitatea primăriei nu a fost afectată, acesta derulându-se normal”, a spus Ștefan.

Surse medicale au declarat că este vorba de primarul comunei Biertan, Mircea-Mihai Dragomir.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: sibiu biertan coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri