Alegerile prezidenţiale din 2019 reprezintă o premieră absolută pentru democraţia românească postdecembristă. Este pentru întâia oară, după revenirea din 1989 la democraţie, când retorica naţionalistă nu mai face parte din programul şi din discursul aspiranţilor la înalta funcţie de preşedinte al României.
Debutul discursului naţionalist în alegeri s-a înregistrat la prezidenţiale din 1992, prin Gheorghe Funar, pe atunci preşedintele Partidului Unității Națiunii Române, desprins din controversata organizaţie civică Vatra Românească. Funar nu a reuşit să-i convingă pe prea mulţi români să-l voteze. La primul tur, pe 27 septembrie 1992, primarul de atunci de la Cluj-Napoca a luat doar 1.294.388 de voturi, adică 10,8 la sută.
După ce exersase îndelung, cu un succes nemaiîntânit până atunci, discursul naţionalist în publicaţiile pe care le conducea, Corneliu Vadim Tudor l-a adus şi în spaţiul politic. După înfiinţarea Partidului România Mare, denumită după săptămânalul cu acelaşi nume - cu care avusese un succes nemaiîntânit-, Corneliu Vadim Tudor şoca prin diatribele naţionaliste, care au ajuns aproape o marcă pentru el, şi pe care le-a folosit, fără succes însă, în campania electorală din 1996. La turul I desfăşurat pe 3 noiembrie 1996, liderul PRM obţinea doar mai puţin de jumătate din scorul electoral din 1992, doar 597.508, adică 4,72 la sută din voturile valabil exprimate. Motivul a fost unul simplu. Alături de el mai intraseră în competiţie – pierdută de Ion Iliescu în faţa lui Emil Constantinescu – alţi doi exponenţi ai naţionalismului. Unul era Gheorghe Funar, care a revenit în cursa pentru Cotroceni şi a candidat din partea aceluiaşi PUNR ca şi în 1992. El a primit atunci 407.828 de voturi, adică 3,22 la sută. Prieten politic şi de condei cu Vadim, poetul Adrian Păunescu a intrat şi el în competiţia electorală din partea Partidului Socialist al Muncii. Era singurul partid de până atunci care s-a revenidcat din defunctul Partid Comunist Român. De altfel, PSM era condus de unul dintre ultimii premieri comunişti de sub Nicolae Ceauşescu, Ilie Verdeţ. Adrian Păunescu a obţinut doar 87.163 de voturi, adică 0,68 la sută.
Anti şi pro şi-au dat mână cu mână: stop Vadim!
Alegerile prezidenţiale din anul 2000 au reprezentat un moment de cotitură în politica românească. Corneliu Vadim Tudor ajungea în turul al doilea, provocând stupoare şi teamă, după primul tur din data 26 noiembrie 2000, cu 3.178.293 de voturi, corespunzătoare procentului de 28,34. Ascensiunea fulminantă a liderului PRM a avut două cauze principale. Prima a fost confuzia din rândul dreptei, consecutivă anunţului lui Emil Constantinescu, preşedintele în exerciţiu al României, că nu va candida pentru un nou mandat. A doua cauză a fost confuzia din rândul alegătorilor de stânga după erodarea PDSR care venea după patru ani de opoziţie. În cele din urmă, după o înfrăţire nemaivăzută a stângii cu dreapta, Ion Iliescu câştiga detaşat alegerile, cu 66,83 la sută, în faţa contracandidatului naţionalist, care aduna doar 33,17 la sută. A rămas, până acum, cea mai bună performanţă a unui candidat care era văzut drept exponent al populismului şi al intoleranţei.
Gigi naţionalistul, figuraţia de la prezidenţiale
Performanţa din anul 2000 nu avea să se repete şi peste patru ani. La primul tur din data 28 noiembrie 2004, liderul PRM era votat de 1.313.714 de alegători, procentul fiind de 12,57. Atunci apărea şi o figură nouă în politică, dar bine cunoscută din lumea fotbalului autotohton, Gigi Becali, care era considerat drept promotor al naţionalismului şi al populismului. Cu o denumire mai lungă decât numele prezidenţiabilului însuşi, Partidul Noua Generaţie-Creştin Democrat (PNG-CD) era vehiculul prin care controversatul personaj primea doar 184.560 de voturi, adică 1,77 la sută.
Tandemul naţionalist de la prezidenţiale avea să se păstreze şi la turul I din data de 22 noiembrie 2009. Atunci, Corneliu Vadim Tudor primea doar 540.380 de voturi, 5,56 la sută, iar Gigi Becali lua 186.390 de voturi, 1,91 la sută.
Prezidenţialele din 2014, ultimul bal al populiştilor
Ultimele alegeri la care s-au mai auzit mesaje populiste au fost cele de acum cinci ani. Corneliu Vadim Tudor, care avea să moară peste mai puţin de un an, era votat de 349.416 de alegători, adică de 3,68 la sută. Ocupat cu problemele din justiţie, după ce fusese în închisoare ca urmare a unei condamnări, Becali nu intrat în competiţia electorală. Reapărea, însă, Gheorghe Funar. De această dată ca independent, sperând măcar la gloria de odinioară, când avea în spate partidul. Românii nu s-au lăsat impresionaţi de prestaţia lui
Gheorghe Funar şi doar 45.405, adică 0,47 la sută, dintre cei care s-au prezentat la alegeri i-au acordat votul.
Pericol sau şansă ?
Din cauza absenţei exponenţilor naţionalismului din competiţia electorală din acest an, este posibil ca toți cei care sunt adepţi convinşi ai unor astfel de curente politice să nu iasă la vot. Astfel, cel puţin în turul întâi s-ar putea înregistra o prezenţă scăzută la vot. Pentru democraţie, provocarea cea mare va fi cel de-al doilea tur: se vor abţine cei doi candidaţi, care vor fi rămas atunci, de la preluarea retoricii naţionaliste sau, în goana după voturi, o vor readuce în spaţiul dezbaterii electorale.
Deşi fără accente extreme, discursul electoral naţionalist a fost folosit și de Ion Iliescu. Se întâmpla în 1990, singura competiţie electorală de până acum cu cei mai puţini candidaţi: trei. Ni-i amintim pe Ion Iliescu, Radu Câmpeanu şi Ion Raţiu. Ultimii doi, trecuţi, între timp, la cele veşnice
Alegerile prezidenţiale din anul 2000 au reprezentat un moment de cotitură în politica românescă. Corneliu Vadim Tudor ajungea în turul al doilea, provocând stupoare şi teamă.
8.185.045 de voturi au strâns, în total, la turul I al celor şapte serii de alegeri prezidenţiale de după 1990, cei patru candidaţi cu discurs naţionalist.