Vedeta a născut, miercuri dimineața, în jurul orei 8.00, un băiețel care se va numi Sasha Ioan. Bebelușul a venit pe lume prin cezariană.
În tot acest timp, Anghel Damian și-a însoțit iubita la spital și a fost alături de ea în fiecare moment.
Theo Rose are 25 de ani și a devenit astfel mama unui băiețel sănătos.
Sasha Ioan este primul copil al cuplului.
Totodată, Raluca Diaconu, sora cântăreței și viitoarea nașă a băiețelului, a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale.
„Doamne, mulțumim pentru Sasha Ioan, minunea de băiețel iubit, bobocul trandafirului nostru” Sasha, bine ai venit să ne faci lumea mai frumoasă! Ne-ai cucerit inimile instant, ne-ai pus pe obraji lacrimi de fericire!”, a scris Raluca Diaconu.
Și tatăl artistei și-a manifestat fericirea.
„Sunt tare fericit de acest lucru, am avut atâtea emoții! Avem program de vizită, mergem la ea la ora 15:00. Este bine, Anghel este lângă ea. Vom fi și noi prezenți, familia, sora ei, fratele ei, toți vom fi acolo”, a spus tatăl lui Theo Rose pentru Playtech.