Jurnalul.ro Ştiri Externe Procesul salvatorilor de migranți, în Grecia

Procesul salvatorilor de migranți, în Grecia

24 de voluntari sunt judecați de o instanță de pe insula Lesbos, la patru ani după ce au fost arestați pentru că efectuau misiuni de salvare a migranților în largul apelor grecești. Abuzul de atunci a fost denunțat într-un raport al Parlamentului European drept „cel mai mare caz de incriminare a solidarității”.

Inițial, în 2018, voluntarii au fost reținuți pentru câteva luni de autoritățile grecești, pentru trafic de persoane. De ieri, însă, ei sunt judecați pentru spionaj, acces ilegal la comunicațiile statului, spălare de bani și participare la activități criminale. Poliția greacă susținea acum patru ani că voluntarii colectau informații despre fluxurile de refugiați de pe coasta Turciei și ofereau asistență directă grupurilor organizate de traficanți.

 

Pedepse uluitoare 

 

Printre inculpați se numără și Sarah Mardini, ea însăși refugiată siriană, a cărei dramă este povestită în filmul The Swimmers, lansat anul trecut de Netflix. În 2015, când a ea însăși fugea de război, a ajutat împreună cu sora sa, Yusra, la salvarea celor cu care traversa marea. 

Ajunsă în Grecia, ea s-a alăturat unui grup numit Emergency Response Center Internațional, desființat între timp. Sarah Mardini a declarat BBC că voluntarii alături de care lucra nu doreau altceva decât să ajute refugiații cu „asistență medicală, apă și o pătură”, când ajungeau în Grecia. 

Alți membri ai grupului, între care un salvamar și un pensionar olandez au declarat pentru Amnesty International că riscă între 20 și 25 de ani de închisoare.

BBC amintește că acest proces vine după unul similar, în care un migrant somalez, Mohamed Abdi, a primit uluitoarea sentință de 142 de ani de închisoare, pentru trafic de persoane, după ce a salvat 30 de vieți. Abdi a spus că a condus până la țărm o barcă plină cu emigranți abandonați pe mare de traficanți turci.

Subiecte în articol: proces grecia
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri