Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profitul Petrom scade cu 56%

Profitul Petrom scade cu 56%

de Dan Straut    |   

Una dintre cele mai mari companii din România, OMV Petrom, principala companie petrolieră românească, a obţinut în prima jumătate a acestui an un profit net de 867 de milioane de lei, în scădere cu 56% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit raportului companiei pe primul semestru, veniturile din vânzări au fost de 10,06 miliarde de lei, în scădere cu 11%.

„Declinul vânzărilor vine ca urmare a evoluţiei negative a preţurilor din piaţă şi a volumelor mai mici de vânzări de produse petroliere”, explică reprezentanţii companiei. Potrivit acestora, rezultatul din exploatare a scăzut la 972 de milioane de lei, cu 57% mai mic comparativ cu intervalul similar al anului trecut, „în principal din cauza mediului de piaţă nefavorabil, a preţurilor mai mici şi a crizei generate de COVID-19, având un impact negativ asupra performanţei grupului”. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri