Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Profituri oscilante la SIF-uri, FP trece spectaculos pe plus

Profituri oscilante la SIF-uri, FP trece spectaculos pe plus

de Cristian Anton    |   

SIF-urile care au făcut ieri publice situaţiile financiare pentru anul 2016 au înregistrat profituri oscilante. Astfel, SIF Banat- Crişana a raportat un profit în creştere faţă de 2015, în timp ce profitul SIF Oltenia s-a prăbuşit cu aproape 24%. Pe de altă parte, Fondul Proprietatea a înregistrat un salt spectaculos, de la pierderea masivă din 2015, la un plus de aproape 450 milioane lei anul trecut.

 

Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana (SIF1) a înregistrat anul trecut un profit net de 81,4 milioane de lei, în creştere cu 8% faţă de rezultatul anului precedent, potrivit datelor transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB). Activele totale deţinute de SIF 1 la 31 decembrie 2016, în valoare de 2,081 miliarde de lei, au crescut cu 7,2% faţă de anul 2015, ca efect al creşterii valorii juste a unor titluri financiare. Datoriile totale ale societăţii au crescut în 2016 cu 2,04%, până la 155,83 milioane de lei, în principal ca efect al creşterii impozitului pe profit amânat aferent rezervelor din evaluare la valoarea justă a titlurilor. 

198,3% este creşterea veniturilor din dividende pentru SIF Banat- Crişana în 2016, raportat la rezultatele înregistrate în 2015

La rândul său, Societatea de Investiţii Financiare Oltenia (SIF 5) a afişat un profit net în valoare de 101,27 milioane de lei pentru anul trecut, în scădere cu 23,5% comparativ cu rezultatul net obţinut în 2015, de 132,40 milioane de lei. SIF 5 avea la finalul anului trecut active de 1,56 miliarde de lei, în scădere cu 7,5% faţă de valoarea înregistrată la 31 decembrie 2015. De asemenea, societatea avea 31 decembrie 2016 datorii totale de peste 192 milioane lei. 

Plus de 447 milioane lei

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat, în 2016, un profit net auditat de 447 milioane lei, comparativ cu o pierdere netă auditată de 565,1 milioane lei în anul 2015. Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în 2016 a fost câştigul net din vânzarea participaţiilor disponibile pentru vânzare, care a fost compensat parţial de pierderile nete din evaluarea participaţiilor la valoare justă prin profit sau pierdere, de pierderile din deprecierea participaţiilor disponibile pentru vânzare şi de pierderea realizată din vânzarea activelor imobilizate deţinute pentru vânzare. La 31 decembrie 2016, capitalurile proprii totale au fost de 11,386 miliarde lei, o scădere cu 5,5% comparativ cu valoarea de la 31 decembrie 2015, de 12,053 miliarde de lei.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri