Marţi 1/21
Vremea va deveni instabilă și temperaturile vor marca o scădere față de ziua precedentă în aproape toată țara. Cerul va avea înnorări accentuate temporar, ce vor fi însoțite de averse și descărcări electrice în sud, sud-vest și la munte.
Miercuri 1/19
Instabilitatea atmosferică se va menține și în cursul acestei zile, iar temperaturile continuă să scadă. Se vor accentua înnorările și ca urmare, va ploua pe arii extinse în jumătatea de vest a țării, la munte și local în restul regiunilor.
Joi -2/19
În vestul, centrul și nordul țării, vremea va fi răcoroasă, cu cer noros și ploi pe arii extinse. În sud și sud-est, valorile termice vor fi apropiate de cele normale, iar instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, averse locale și descărcări electrice.
Vremea azi pe larg
Revin ploile
Vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele din intervalul precedent în majoritatea zonelor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate și vor fi averse însoțite și de descărcări electrice în sudul și sud-vestul țării, precum și la munte și pe arii mai restrânse în rest. Izolat, cu precădere în Oltenia și în zona Carpaților Meridionali, cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în cea mai mare parte a țării. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 21 grade, iar temperaturile minime, între 1 şi 10 grade Celsius.
Temperaturi în principalele oraşe:
Bucureşti 16 ploaie cu descarcari electrice
Craiova 15 ploaie cu descarcari electrice
Timişoara 16 ploaie cu descarcari electrice
Sibiu 17 ploaie
Suceava 16 înnorat
Galaţi 14 soare cu nori
Constanţa 10 soare cu nori
Cluj-Napoca 18 ploaie
Bacău 17 soare cu nori
Baia Mare 20 soare cu nori
Iaşi 18 soare cu nori
Oradea 20 ploaie
Reşiţa 17 ploaie cu descarcari electrice
Piteşti 15 ploaie
Braşov 15 soare cu nori
Ora la care răsare şi apune soarele
Soarele răsare: 06:55
Soarele apune: 19:42
Presiunea atmosferică: 765 mmHg
Viteza vântului: 12 km/h (N-E)