La noi însă este o situație mai gravă decât în alte state, din cauza sărăciei și a lipsei tehnologiei necesare desfășurării cursurilor online. Chiar dacă profesorii din România au făcut mai multe eforturi decât cei din vestul Europei, pentru a face ore și în condițiile pandemiei, cei doi ani de sincope au gonit de la școală mulți elevi care nu vor mai fi recuperați.
Măsurătorile care se fac acum, la finalul unui adevărat coșmar pentru educația românească, arată că situația abandonului școlar s-a agravat și nu sunt soluții pentru a recupera ceea ce s-a pierdut din martie 2020 până în prezent. Cifrele arată că toată investiția din 20 de ani de strategii destinate reducerii abandonului școlar s-a șters cu buretele în ultimii doi ani. Ar trebui să se ia totul de la capăt, dar România este mai nepregătită decât celelalte țări europene. Asociația World Vision România a făcut recent un sondaj din care reiese că 80% dintre școlile chestionate se tem că nu vor reduce abandonul școlar pentru toți copiii în situații de risc. Organizația lansează un avertisment, după ce date recente de la Ministerul Educației arată că abandonul școlar este de 25% în mediul rural, de cinci ori mai mare față de cel din mediul urban. Cu un an înainte de debutul pandemiei, România înregistra un progres colosal în reducerea abandonului școlar. Raportul Eurostat din 2019 arată că rata de părăsire timpurie a școlii în România se redusese la 15,3%, de la 19,1% în 2015, fiind cea mai amplă scădere dintre statele UE – este adevărat că și rata abandonului și gradul de sărăcie erau printre cele mai accentuate din Uniune, dar progresul înregistrat a fost semnificativ.
Ministrul Cîmpeanu a deschis școlile cu forța
Rapoartele Eurostat arată că din 2010 până în 2019, rata de părăsire timpurie a școlii în România a avut o evoluție în stagnare de la 19,3% în 2010, la 17,3% în 2013 și apoi din nou o creștere până la 19,1% în 2015. A scăzut apoi constant, ajungând la 15,3% în 2019, încă departe de ținta propusă și asumată în Strategia 2020, de 11,3%, dar cu un avans semnificativ, exact înainte de închiderea școlilor în pandemie. Primul semnal de alarmă a fost lansat de Ministerul Educației anul trecut, când s-a constatat că abandonul școlar a crescut la toate nivelurile de învățământ, din școala primară până la universitate, ajungându-se la situația de a se pierde aproape un sfert dintr-o generație, în 8 ani de școală, în mediul rural. După aceste calcule, ministrul Sorin Cîmpeanu și-a asumat deschiderea aproape forțată a școlilor, în ciuda tuturor restricțiilor care erau cerute, pentru a nu distruge viitoarele generații. A fost acuzat de foarte mulți români care nu au înțeles cât de gravă e situația, nu doar pe termen scurt, ci mai ales pe termen mediu și lung. Deși s-au depus eforturi uriașe pentru a repara ceea ce deja se distrusese în primul an de pandemie, situația s-a agravat în continuare.
Bani sunt, dar specialiștii lipsesc
Tot ce s-a mai putut face, în conformitate cu legislația europeană, a fost acordarea unor granturi destinate reducerii acestui fenomen, însă exact în mediul rural, unde sunt cele mai grave probleme, nu sunt oameni pregătiți pentru a face astfel de proiecte. Aceeași situație este și în legătură cu fondurile europene care nu au fost absorbite, din 2007 până în prezent, acolo unde nu există specialiști, iar UAT-urile, ca și școlile, nu pot nici măcar să plătească alții consultanți, pentru a scrie, depune și implementa proiecte. World Vision România a realizat un sondaj în rândul a 100 de directori din școlile care au fost validate pentru a primi finanțare prin PNRAS (Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar). „Deși toți văd mai mult decât necesar un astfel de program, 80% dintre directorii de școli chestionați se tem că aceste granturi nu vor fi suficiente în vederea prevenirii abandonului școlar pentru toți copiii din mediile vulnerabile. Mai exact, 59% spun că nu vor reuși să acopere toate nevoile copiilor pentru a reduce abandonul școlar, iar 21% spun că nu vor reuși să-i integreze pe cei aflați în riscul cel mai mare de abandon sau care au abandonat. Alte 10% din școli se tem că nu vor putea gestiona granturile de care vor beneficia în următorii trei ani. Cauzele? Multe școli au nevoie de sprijin în procesul de achiziție (59,6%), respectiv pentru contabilitate (44,7%) și angajări (43,6%). O altă componentă unde școlile spun că au nevoie de sprijin este monitorizarea și evaluarea progresului copiilor (40,4%)”, explică realizatorii studiului.
Condiții și indicatori inutili, preluați din Vest
Pentru a putea accesa granturile destinate reducerii abandonului școlar, unitățile de învățământ trebuie să organizeze activități educaționale non-formale (80%); să digitalizeze procesul educațional (73,4%); să creeze programe de after-school (67%) și să investească în formarea continuă a profesorilor (61,7%). Problema României, ca întotdeauna, este cea a „formelor fără fond”, care în procesul de globalizare se agravează, din cauza decalajelor față de celelalte state din vestul Europei. Uniformizarea aplicării măsurilor duce la situații hilare, pe care nimeni nu le negociază la Bruxelles. Lista de mai sus se aplică, în egală măsură, atât în școlile din comunitățile bogate ale Elveției, Germaniei sau Marii Britanii, unde există aceste nevoi, în timp ce în satele din România se vor aplica în școli care stau să cadă, care au buda în curte, fără apă curentă, care nu au surse de încălzire și nici măcar profesori – deficitul de cadre didactice fiind de peste 11%, iar în școlile din satele izolate ajung la catedră chiar și suplinitori cu studii liceale, dacă directorii nu mai găsesc nici măcar pensionari disponibili. Practic, în cele mai grave situațiii, aceste granturi nu ajută cu nimic la reducerea abandonului școlar, pentru că nevoile elevilor români sunt cu totul altele, dar nu sunt pe listă.
Unitățile de învățământ au nevoie de ajutor
World Vision România a făcut, în cadrul aceluiași studiu, o listă a nevoilor reale ale școlilor românești: infrastructura clădirilor școlare: lucrări de reabilitare/consolidare (35,5%); resursele digitale: echipamente, abonamente la internet etc. (30%); bursele școlare (17,2%); infrastructură de transport: drumuri accesibile, microbuze și abonamente (4,3%). 34% dintre școli cred că ar putea întâmpina dificultăți în activitățile de intervenție asupra abandonului școlar. Printre acestea se numără: activitățile pentru remedierea pierderilor de învățare, ca programele de tip „Școală după școală”, testarea cunoștințelor elevilor și evaluarea dificultăților acestora, educația parentală și formarea continuă a profesorilor. Aproape 1 din 4 directori de școli (18%) spun că ar putea întâmpina dificultăți în colectarea de date.
17% dintre directori spun că ar putea întâmpina probleme cu digitalizarea procesului de învățare: de la evaluarea inițială a competențelor digitale ale elevilor la adaptarea resurselor disponibile pentru învățarea online sau crearea de noi resurse.