Jurnalul.ro Special Anchete Adulții din România, testați la citire și aritmetică de firma înființată de Dîncu

Adulții din România, testați la citire și aritmetică de firma înființată de Dîncu

de Ion Alexandru43    |   

644.543 de euro este suma unui contract parafat, la mijlocul lunii trecute, de Ministerul Educației, condus de Ligia Deca, pentru testarea capacității românilor adulți de a înțelege un text scris și de a opera cu cifre. Pentru această testare, au fost angajate două companii de sondaj, aflate în siajul fostului ministru al Apărării Naționale, actualul senator PSD Vasile Dîncu.

Una dintre companii este deținută de un om de afaceri care, cu ani în urmă, i-a cesionat o altă societate soției lui Vasile Dîncu, Maria Dîncu. Același om de afaceri a făcut parte din structura acționariatului unei alte societăți preluată, în 2020, tot de Vasile Dîncu, pentru ca, astăzi, să se afle în posesia Mariei Dîncu. Cea de-a doua firmă contractată de Ministerul Educației este celebrul SC IRES SRL, înființată de Vasile Dîncu în anul 2009. Politicianul a dispărut din actele companiei în 2016, când era vicepremier în Guvernul Cioloș, dar a continuat să aibă legături cu ea, lucru menționat chiar de Dîncu în cele mai recente declarații de avere.

Povestea acestor contracte începe în data de 6 ianuarie 2023, când Ministerul Educației, la conducerea căruia se află ex-consilierul prezidențial Ligia Deca, a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare prin intermediul căruia făcea cunoscută intenția de a achiziționa servicii de cercetare sociologică, mai exact de culegere de date, în cadrul unui proiect denumit SIPOCA 867/136584 - „Noi instrumente pentru strategia națională privind educația continuă a adulților din România - Edu-C-Ad”, prin realizarea diagnozei competențelor și abilităților cognitive cheie ale adulților din România și a nevoilor lor de educație continuă.

Conform documentației de atribuire citate, diagnoza continuă solicitată de Ministerul Educației constă în două studii naționale, în vederea evaluării competențelor cognitive ale adulților, începând cu vârsta de 15 ani, din România.

Cercetarea sociologică avută în vedere de autoritatea contractantă constă în două activități. Prima dintre ele, denumită 4.1 - Componenta 1, acoperă aproximativ 31,08 la sută din valoarea contractului și constă într-un studiu de pretestare, prin aplicarea instrumentului de cercetare pe un eșantion reprezentativ național, format din 2.000 de persoane, pentru populația adultă a României (16 ani +) neinstituționalizată, prin calibrarea instrumentului de cercetare, a cadrului de eșantionare și a metodei de culegere a datelor în acord cu standardele internaționale impuse de UNESCO.

Este vizat un eșantion de 4.000 de persoane, cu vârsta de peste 16 ani

A doua activitate, denumită 4.2 - Componenta 2, acoperă aproximativ 68,92% din valoarea contractului și constă în alcătuirea unui studiu pentru realizarea diagnozei competențelor și abilităților cognitive cheie ale adulților din România și a nevoilor lor de educație continuă, prin aplicarea instrumentului de cercetare, utilizarea cadrului de eșantionare, a metodei de culegere și de introducere a datelor centralizate în cadrul primei componente, pe un eșantion de 4.000 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă a României (16 ani +) neinstituționalizată.

Potrivit caietului de sarcini care a stat la baza acestei achiziții, urmează să fie realizate, în executarea acestui contract, un chestionar de background cu o durată medie de aplicare de 30 de minute, care să permită colectarea unui număr ridicat de variabile socio-demografice, la care se adaugă o baterie de 15 itemi, pentru testarea unor abilități-cheie necesare oricărui adult pe piața muncii, în societatea contemporană. Aici sunt trecute „abilități de înțelegere a unui text și abilități de operare cu cifre”.

Mai departe, în același contract mai intră studiul de pretestare, pe care l-am amintit mai sus, și care urmează a fi efectuat în gospodării, „pentru a testa administrarea instrumentelor într-un cadru familial”.

Licitație deschisă, cu un singur ofertant

Din anunțul de atribuire, aflăm că durata acestui contract este de opt luni, iar pentru contractarea serviciilor solicitate Ministerul Educației a pus la bătaie un buget maxim estimat inițial la 2.665.000 de lei fără TVA.

În vederea parafării afacerii, instituția contractantă a organizat o licitație deschisă, în care a impus drept criteriu de atribuire cel mai bun raport calitate-preț. La această procedură de licitare însă a fost primită o singură ofertă, depusă de o asociere de două companii de profil.

În aceste condiții, la data de 10 aprilie 2023, Ministerul Educației a încheiat contractul nr. 530/Sipoca_857/2023, la o valoare finală negociată de 2.654.000 de lei fără TVA, respectiv de 3.158.260 de lei cu TVA inclusă, ceea ce înseamnă 644.542,9 euro.

Câștigătorii licitației sunt companiile SC CC SAS SRL și celebrul Institut Român pentru Evaluare și Strategie (IRES) SRL, ambele entități având în mod direct legătură cu senatorul PSD Vasile Dîncu, fost ministru al Apărării Naționale în cadrul Guvernului condus de Nicolae Ciucă.

Încrengătură de afaceri, cu preluări de acționariate. Toate duc la familia fostului ministru

Prima companie a acestei asocieri care a încheiat contractul în discuție cu Ministerul Educației, SC CC SAS SRL este o entitate din municipiul Cluj-Napoca, în care asociați sunt Septimiu Alexandru Suciu, Valeriu Ioan Iniceu și Liliana Iniceu.

Potrivit unor date oficiale furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, asociatul Septimiu Alexandru Suciu a deținut, până în anul 2012, părți sociale în cadrul companiei Metro Media Transilvania Studii Sociale Sondaje Marketing și Publicitate SRL. Această din urmă companie fost înființată în data de 27 iulie 2007 de către Septimiu Alexandru Suciu, Maria Semeniuc și Emil Dănilă. De asemenea, Septimiu Alexandru Suciu a mai fost asociat și în cadrul CAES - Centrul de Analiză Economică și Socială SRL, împreună cu Dan Florentin Chitribucă și Mircea Ioan Comșa.

Aceste date sunt extrem de interesante, având în vedere că, în cele din urmă, cei trei au cesionat toate părțile sociale către Maria Dîncu, nimeni alta decât soția actualului președinte al Consiliului Național al PSD, Vasile Dîncu.

Alte afaceri cu statul

Însă lucrurile nu se opresc aici. Tot de la Registrul Comerțului aflăm că, după ce Septimiu Alexandru Suciu, patronul SC CC SAS SRL, a părăsit structura acționariatului SC Metro Media Transilvania Studii Sondaje Marketing și Publicitate SRL, a rămas aici asociat unic doar Emil Dănilă. Care, la data de 3 februarie 2020, a decis să majoreze capitalul social al companiei și să coopteze un nou asociat, în persoana nimănui altuia decât a lui… Vasile Dîncu. Acesta a primit, cu prilejul respectiv, 50% din firmă.

Trei zile mai târziu, Vasile Dîncu preia de la Emil Dănilă și celelalte 50% din părțile sociale ale companiei, politicianul devenind asociat unic. A deținut această calitate până în data de 11 ianuarie 2021, când Vasile Dîncu îi cedează toate părțile sociale de la SC Metro Media Transilvania soției sale, Maria Dîncu.

Practic, Maria Dîncu a devenit patroana a două companii deținute, anterior, de Septmiu Alexandru Suciu - Metro Media Transilvania și CAES. De altfel, Metro Media Transilvania figurează la loc de cinste în ultima declarație de interese a lui Vasile Dîncu, completată în calitate de senator, la data de 14 iunie 2022, cu contracte cu statul în valoare de 467.539,1 lei cu TVA, încheiate nu mai devreme decât în a doua jumătate a anului trecut. Instituțiile care au contractat firma soției lui Vasile Dîncu sunt Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Serviciul Public de Asistență Socială Târgu Mureș și Agenția Națională Antidrog.

Instituții publice importante, printre beneficiari

Revenind la contractul parafat de Ministerul Educației în aprilie 2023, cu legătură cu SC CC SAS SRL, compania controlată de Septimiu Alexandru Suciu, „Jurnalul” a consultat baza de date a SEAP, descoperind că această firmă a derulat numeroase contracte cu instituții publice, în ultimii șase ani.

Concret, începând cu data de 21 noiembrie 2018, până în 19 octombrie 2022, firma în cauză a primit contracte în valoare de 3.578.330 de lei cu TVA inclusă de la Consiliul Superior al Magistraturii, Asociația Națională pentru Transparență, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Universitatea Babeș-Bolyai, Administrația Națională a Penitenciarelor, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Justiției Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură și Direcția de Asistență Socială Brașov.

A cedat IRES în timpul guvernării Cioloș. Dar a încasat salarii și dividende de aici până în 2020

Iar lucrurile nu se opresc aici. Partenerul de asociere al SC CC SAS SRL Cluj-Napoca la contractul pus la bătaie de Ministerul Educației este celebra companiei IRES - Institutul Român pentru Evaluare și Strategie SRL.

Este deja de notorietate faptul că această companie a fost înființată, la data de 13 octombrie 2009, de Vasile Dîncu, care controla, la acel moment, 85% din capitalul social, și de o anume Elena Mădălina Grigore. Ulterior, în 9 noiembrie 2015, firma figura cu un singur asociat, în persoana lui Vasile Dîncu. Acesta din urmă tocmai era nominalizat să preia, la acel moment, funcția de vicepremier și de ministru al Dezvoltării în Guvernul „tehnocrat”, condus de Dacian Cioloș, motiv pentru care a dispărut, oficial, din actele societății. Mai exact, Dîncu a anunțat un contract de cesiune a acțiunilor, contract ce a fost semnat la o dată ulterioară, cu Iacob Ovidiu Turcu și cu Cornel Ioan Hirian. Acest contract a devenit operațional la 25 martie 2016.

Începând cu data de 18 ianuarie 2021, Vasile Dîncu a început să completeze și să publice declarații de avere și de interese, în calitatea sa de senator al României și, ulterior, de ministru al Apărării Naționale. În prima astfel de declarație de avere, cea din 18 ianuarie 2021, Dîncu menționa că a încasat de la IRES SRL un salariu de 24.000 de lei și dividende de 170.000 de lei. Apoi, în declarația de avere din 15 iunie 2021, Dîncu menționa, de asemenea, un salariu de la IRES SRL de 24.000 de lei și 100.000 de lei dividende aferente anului 2014 (VEZI FACSIMIL). În ultima declarație de avere depusă ca senator, din 14 iunie 2022, Vasile Dîncu preciza, din nou, că a încasat de la IRES un salariu de 1.909 lei. Aceeași mențiune este făcută și în declarația de avere din 16 noiembrie 2022, la încetarea mandatului de ministru al Apărării Naționale.

IRES SRL figurează în baza de date a SEAP, începând cu luna octombrie a anului 2018, cu nu mai puțin de 20 de contracte, în valoare totală de 17.613.709,2 lei cu TVA inclusă, încheiate cu Societatea Română de Radiodifuziune, Consiliul Concurenței, Ministerul Sportului, Compania Națională Poșta Română, Asociația Română pentru Transparență, Institutul Oncologic „Prof. Dr. I. Chiricuța” din Cluj-Napoca, Agenția pentru Dezvoltare Regională a Regiunii de Dezvoltare Sud-Est, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Secretariatul General al Guvernului, Nuclearelectrica, Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și ANCOM.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri