Jurnalul.ro Ştiri Locale Un pui de urs a fost salvat de jandarmi, după ce a căzut într-un canal

Un pui de urs a fost salvat de jandarmi, după ce a căzut într-un canal

de Redacția Jurnalul    |   

Jandarmii din Brașov au salvat un pui de urs care a căzut într-un canal de colectare de deșeurilor din Poiana Brașov.

Potrivit Jandarmeriei Brașov, un apel primit prin sistemul 112 a semnalat faptul că într-un canal de colectare a deșeurilor aflat în curtea unui hotel din stațiunea Poiana Brașov se află un pui de urs.

Situația a fost sesizată de angajații hotelului, alertați fiind atât de sunetele puiului, cât și de cele ale ursoaicei aflate în apropiere.

O echipă formată din jandarmi și polițiști s-a deplasat la fața locului.

Cu un dispozitiv improvizat, aceștia au reușit să-i faciliteze puiului ieșirea din capcană, întorcându-se astfel la mama sa.

„Deși a fost o intervenție neobișnuită, colegii noștri au rezolvat-o cu prioritate, eliminând toate riscurile generate în primul rând de agitația ursoaicei, al cărei comportament ar fi putut deveni agresiv față de oricine s-ar fi apropiat de pui”, a transmis Jandarmeria Brașov.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: pui urs jandarmi
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri