Jurnalul.ro Ştiri Politică PUSL cere demisia lui Dominic Fritz după ce ANI și instanța au confirmat conflictul de interese

PUSL cere demisia lui Dominic Fritz după ce ANI și instanța au confirmat conflictul de interese

de Redacția Jurnalul    |   

Dominic Fritz se află în centrul unei controverse majore, după ce Agenția Națională de Integritate a constatat existența unui conflict de interese, iar decizia a fost confirmată de Curtea de Apel Timișoara.

Potrivit raportului oficial, în campania electorală din 2020, primarul Timișoarei a contractat un împrumut de 25.000 de lei de la un consilier local USR. Ulterior preluării mandatului, Dominic Fritz a semnat un act administrativ în beneficiul unei societăți reprezentate de persoana care îi acordase împrumutul.

În acest context, PUSL solicită demisia edilului, invocând încălcarea standardelor de integritate asumate public.

„ANI a stabilit clar conflictul de interese, iar instanța a confirmat. Nu mai există loc pentru ambiguități. Integritatea nu este un slogan de campanie, ci o obligație. Dominic Fritz trebuie să demisioneze”, a transmis Lavinia Șandru, președintele Biroului Central de Strategie și Comunicare al PUSL.

Situația generează presiune publică și readuce în prim-plan tema responsabilității politice în administrația locală.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri