Jurnalul.ro Ştiri Externe Putin distruge Ucraina în direct! Kremlinul trece prin foc o țară europeană susținută de toată lumea

Putin distruge Ucraina în direct! Kremlinul trece prin foc o țară europeană susținută de toată lumea

de Şerban Mihăilă    |   

După ce președintele Vladimir Putin a ținut un discurs de o agresivitate fără precedent, întreaga planetă a început să asiste în direct, în zorii zilei de joi, la dezmembrarea unui stat european. Micul Stalin de la Kremlin, cum este pe punctul să rămână liderul rus în istorie, a dat trupelor sale ordinul de atac asupra Ucrainei, declanșând scenariul apocaliptic anticipat cu mai multe luni înainte de către Occident. 

Cele peste 150.000 de trupe ale Rusiei care înconjoară țara vecină de câteva săptămâni s-au pus în mișcare, atacând teritoriul ucrainean, într-o ofensivă coordonată, lansată din trei direcții. Avioanele, tancurile și infanteriștii ruși au invadat Ucraina din nordul, estul și sudul acestei țări, bombardând zonele marilor orașe și distrugând cu o precizie chirurgicală principalele aeroporturi și sisteme de apărare antiaeriană. Foarte probabil, Moscova și-a propus din start să paralizeze aviația militară ucraineană și, în același timp, să împiedice Ucraina să primească ajutoare rapide din străinătate. 

Concomitent, rușii au lansat rachete asupra centrelor de comandă ucrainene și a depozitelor de muniții din Kiev, Harkov, în nord-est, – al doilea oraș ca mărime al țării –, Dnipr, în centru, și Odesa, port aflat în partea de vest. În toate aceste zone au putut fi auzite explozii puternice. Militari ruşi au pătruns în regiunea Kiev, venind dinspre Belarus, şi au atacat poziţii militare cu rachete „Grad”.

Numeroși ucraineni au fugit din marile orașe, iar autoritățile europene au declarat spațiul aerian al țării ca fiind zonă de război. În capitala ucraineană, Kiev, se formaseră cozi lungi de mașini care se îndreptau spre ieșirea din oraș. Traficul greu părea să se deplaseze în totalitate spre vest, departe de locul unde s-au auzit exploziile joi dimineață. Cu toate acestea, autoritățile ucrainene au îndemnat oamenii să rămână acasă și să nu intre în panică, chiar dacă sunt raportate baraje de artilerie și lovituri aeriene în întreaga țară.

Fără îndoială, exodul ucrainenilor va afecta, probabil, întregul continent european, o mare parte dintre refugiați urmând să sosească în România. 

Rezistența contra invadatorilor. Iadul pe pământ

Până joi la prânz, fuseseră raportați oficial zeci de morți și de răniți din rândurile ambelor tabere. Numărul victimelor în rândurile militarilor ruși și ucraineni, dar și al civililor era considerat însă de corespondenții agențiilor de presă mult mai mare. 

Spre deosebire de episodul anexării Crimeei, când rușii nu au tras focuri de armă pentru a ocupa peninsula ucraineană, de data aceasta peste jumătate din populația țării vrea să pună mâna pe arme și să lupte alături de forțele guvernamentale contra invadatorilor. 

Ministrul ucrainean al Apărării, Oleksii Reznikov, a afirmat că oricine este pregătit şi capabil să ţină o armă în mână se poate alătura forţelor teritoriale de apărare, iar poliţia a anunţat că va distribui arme veteranilor. „Pentru a obţine o armă, trebuie doar prezentarea unui paşaport!”, a spus ministrul ucrainean.

În același timp, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a ordonat trupelor sale să le producă militarilor ruşi pierderi maxime.

Micul Stalin de la Kremlin

În ultimele două luni, Putin s-a afla în lumina reflectoarelor, iar Moscova a devenit capitala diplomației internaționale. Liderul de la Kremlin s-a bucurat în toată această perioadă de atenția planetei și, în repetate rânduri, a dat de înțeles că dorește să refacă sfera de influență a țării sale și să revitalizeze cât mai multe din legăturile existente în perioada fostei Uniuni Sovietice. 

Prin agresiune neprovocată a Rusiei, care pune în pericol milioane de vieți, președintele rus demonstrează că dorește să rămână cu orice preț în istorie, chiar dacă acest lucru îi aduce porecla de „micul Stalin de la Kremlin”. Putin a mai dovedit că nu-i pasă de consecințele economice și politice asupra Rusiei, în condițiile în care toată planeta l-a avertizat cu sancțiuni fără precedent în cazul declanșării războiului. 

De altfel, în alocuțiunea dinaintea începerii ofensivei, Putin rostise un discurs de o agresivitate nemaiîntâlnită, amenințând toate statele cu „consecințe pe care nu le-au văzut niciodată”, dacă vor interveni în acest conflict. 

După săptămâni întregi în care a negat planurile unei operațiuni militare de amploare, Putin și-a justificat acțiunile într-un discurs televizat susținut peste noapte, afirmând că atacul a fost necesar pentru a proteja civilii din estul Ucrainei - o afirmație falsă pe care Statele Unite și aliații lor europeni au prezis că o va invoca ca pretext pentru o invazie. 

Președintele rus i-a acuzat pe americani și aliații lor că au ignorat cererile Rusiei de a împiedica Ucraina să adere la NATO și de a obține garanții de securitate. De asemenea, el a precizat că Rusia nu intenționează să ocupe Ucraina, ci va acționa pentru a o „demilitariza” și pentru a-i aduce în fața Justiției pe cei care au comis crime.

Ucraina

Ce poate urma. Consecințele atacului

În acest moment, este imposibil de anticipat care sunt adevăratele planuri ale Kremlinului. Singurul adevăr pe care oficialitățile de la Moscova par să-l fi spus până acum este acela că „atacarea Ucrainei va dura cât timp este nevoie”. 

Foarte probabil, însă, într-o primă fază, Rusia va ocupa în întregime regiunile ucrainene Donețk și Lugansk, extinzând teritoriul celor două autoproclamate republici separatiste proruse din estul Ucrainei. Rușii vor absorbi astfel orașe și localități cu populație ucraineană, alipindu-le provinciilor rebele. 

În același timp, Rusia ar putea anexa un teritoriu ucrainean, care să lege Crimeea de cele două entități separatiste. De altfel, deocamdată, conform relatărilor corespondenților militari, Moscova pare să-și fi axat operațiunile pe estul Ucrainei, chiar dacă invazia are loc pe o mare parte din teritoriul țării. Putin ar putea merge însă mai departe, ocupând și alte zone din Ucraina, inclusiv Kievul, unde ar putea instala un guvern prorus, eliminându-i pe actualii lideri. Potrivit autorităților ucrainene, trupele rusești se apropie amenințător de capitală. În plus, potrivit acelorași surse, rușii încearcă să ocupe centrala nucleară de la Cernobîl.

Un expert în Rusia, fostul ofițer CIA Paul Kolbe, a declarat la CNN că invazia unei națiuni mai mari decât Franța sau Germania ar putea crea în cele din urmă o situație nesustenabilă pentru ruși și, totodată, un risc enorm.

„Putin va încerca să înghită un porc spinos aici și va fi greu pentru ursul rus să îl digere”, a spus Kolbe. „Acesta este un conflict care se va întinde pe parcursul a luni și ani, indiferent dacă invazia va decurge bine pentru Putin sau nu. El va schimba forma Europei și va stabili linii de conflict de durată în interiorul Ucrainei și la granițele Ucrainei cu Occidentul!”, a adăugat el.

Pe plan economic, atât sancțiunile fără precedent anunțate de comunitatea internațională contra Moscovei, cât și atacul propriu-zis al Rusiei și-au produs primele efecte. Piețele bursiere mondiale s-au prăbușit, iar prețul petrolului a crescut cu aproape 6 dolari pe baril. Valorile de referință ale piețelor s-au dus în jos în Europa și Asia, iar contractele futures din SUA au scăzut dramatic. Țițeiul Brent a sărit joi la peste 100 de dolari pe baril, iar rubla s-a prăbușit. Sunt așteptate, de asemenea, la nivel mondial, prețuri mai mari la gaze și o inflație galopantă.

Pentru prima dată în istoria sa, NATO şi-a activat planurile de apărare pentru a desfăşura forţe suplimentare în ţările membre din Europa de Est şi va avea vineri un summit prin videoconferinţă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Armata rusă a programat exerciţii în Transnistria, regiunea separatistă prorusă a Republicii Moldova. Districtul militar vestic a făcut acest anunţ joi, în timp ce forţele ruse atacau Ucraina pe uscat şi din aer.

Subiecte în articol: Ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri