Jurnalul.ro Ştiri Externe Cât de performantă este racheta KN-23 din Coreea de Nord folosită de Rusia în Ucraina

Cât de performantă este racheta KN-23 din Coreea de Nord folosită de Rusia în Ucraina

de Redacția Jurnalul    |   

Resturi presupuse a fi de la o rachetă balistică nord-coreeană KN-23 [Hwasong-11Ga] au fost descoperite în regiunea ucraineană Harkov, conform mai multor imagini pe reţelele de socializare. Rusia ar fi folosit rachetele din Coreea de Nord în valurile de bombardamente din 30 decembrie şi 2 ianuarie.

Avantajul pentru Rusia este dat de faptul că racheta KN-23 este concepută după modelul rusesc Iskander, are acelaşi diametru, de 1,1 metri, şi poate folosi acelaşi lansator pe roţi, potrivit Monitorul Apărării.

Racheta KN-23 are o lungime de aproximativ 9 metri, greutatea de 3,4 tone, cu o încărcătură de 500 kg, ce poate fi explozivă, cu submuniţii sau nucleară/chimică.

KN-23 are rază de acţiune de 500 km, ideea era să acopere toată suprafaţa Coreei de Sud.

Fiind dispusă pe un vehicul si având combustibil solid, sistemul este unul mobil, greu de reperat. Totodată, racheta are o precizie mare, de 35 metri, fiind ghidată, dar şi o putere mare de distrugere, având o încărcătură de explozie de 500 kg. Racheta poate fi folosită împotriva comandamentelor, structurilor consolidate, dar şi a raioanelor de dispunere a marilor unităţi, cu un focos cu submuniţii.

Şi Statele Unite, prin John Kirby, coordonatorul Consiliului Naţional de Securitate, a anunţat recent la un briefing la Casa Albă că forţele militare ruse desfăşoară rachete balistice nord-coreene. Această afirmaţie a fost susţinută de constatările serviciilor de informaţii americane.

Nu sunt informaţii publice despre numărul de rachete KN-23 importate de Rusia. În trecut, Rusia a mai importat muniţie de artilerie din Coreea de Nord, în special lovituri pentru obuzierele de 152 şi 122 mm, dar şi rachete de 122 mm pentru lansatoarele Grad.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: racheta kn 23 coreea de nord
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri