Jurnalul.ro Cultură RADAR: 3 zile de festival cu instalații de artă digitală, proiecte imersive realizate de studiouri de renume internațional în new media art  și activități interactive dedicate copiilor

RADAR: 3 zile de festival cu instalații de artă digitală, proiecte imersive realizate de studiouri de renume internațional în new media art  și activități interactive dedicate copiilor

Astăzi începe RADAR 2024, cel mai mare festival de new media art din România, ce aduce pentru prima dată în România instalații din 10 țări, expuse la festivaluri de prestigiu din New York, Madrid sau Miami.

Între 4 și 6 octombrie, la Hotel Caro, în clădirea fostei fabrici, vizitatorii vor putea vedea instalații de artă și proiecte inedite din sfera digitală, iar seara se vor bucura de performance-uri audio vizuale live, asigurate de cele mai sonore nume naționale și internaționale din domeniu. De asemenea, micii vizitatori au la dispoziție o secțiunea creată special pentru ei, imaginată ca un traseu printr-o lume captivantă, presărată cu experiențe educative și interactive         

Ce spun organizatorii și artiștii prezenți la RADAR 2024 

Ediția a V-a a festivalului RADAR devine un eveniment internațional de new media art, cu participanți din 10 țări, marcând o evoluție majoră față de edițiile anterioare, în care ne-am concentrat să reunim și să investim doar în scena locală. Ne bucurăm că fascinația pentru aplicabilitatea tehnologiei este din ce în ce mai mare, iar pentru noile generații este un mediu interactiv care le generează conținut, un teren de joacă perfect pentru ei. Publicul RADAR este format din persoane curioase, aflate în căutarea stimulării imaginației și a unor noi surse de inspirație, iar majoritatea proiectelor prezentate includ experimente și concepte unice care au ca scop declanșarea unei game variate de emoții și să trezească cât mai multe întrebări despre viitor.”, spun Mădălina Ivașcu și Sorina Topceanu, fondatoarele RADAR.   

Natura, în sensul ei fizic, de la atom la adâncurile universului, este o sursă inepuizabilă de inspirație pentru noi. Majoritatea lucrărilor noastre se bazează pe noțiuni de dinamică, mișcare, gravitație și geometrie. Iar când ne arătăm lucrările, cel mai important pentru noi este să provocăm emoții, ceea ce așteptăm și de pe vizitatorii RADAR. Să vedem că publicul zâmbește, dansează și uneori plânge, este probabil cea mai mare recompensă pentru noi, pentru că asta înseamnă că am reușit să folosim tehnologia pentru a genera emoții.”, spun reprezentanții studioului Collectif Scale,din Franța, prezenți în cadrul festivalului cu instalațiile Amonitte și Carnival.    

Table Sonore este o instalație interactivă, captivantă pentru orice vârstă, copii și părinți deopotrivă, care oferă ocazia vizitatorilor să colaboreze și să creeze melodii împreună, într-un mod unic și distractiv. Instalația se inspiră din sunetele percuției organice, iar vizualurile explorează peisaje fascinante – de la ape liniștite, la jungle vibrante și deșerturi mistice, ceea ce o face atât de potrivită pentru tema ediție Future Nature.”, spun reprezentanții Theo Riz, Franța, care vor prezenta instalația principală din zona dedicată copiilor.  

AI & Me este o instalație interactivă compusă din mai multe piese în care ne-am dorit să aflăm ce părere are inteligența artificială despre oameni, dar și cât de confortabil se simt aceștia în fața unei judecăți artificiale. Experiența începe cu participantul care se așează pe scaunul din 'Confesional', piesa centrală a instalației. AI-ul îl observă cu atenție, după care își formează o opinie strict pe baza felului în care participantul arată. În cea de-a doua piesă a instalației, 'AI Ego', participanții vor apărea în diferite scenarii imaginate de AI. Acest lucru se întâmplă în timp real, la doar câteva minute după ce au ieșit din 'Confesional'.”, spune Daniela Nedovescu, parte a duo-ului multisciplinar mots.     

Instalația ENTER, prezentată la festivalul RADAR, cufundă publicul în convergența datelor și a lumii reale, reflectând tema „Future Nature”. Ea prevede un viitor în care avatarurile personale asistă în sarcinile de zi cu zi, estompând liniile dintre identitatea umană și existența digitală. Utilizatorii interacționează cu un sistem de LED-uri, camere și sunet, care răspunde în mod unic fiecărui individ, creând o experiență audiovizuală personalizată. Prin această instalație, invităm publicul să exploreze relația din ce în ce mai împletită dintre natura umană și evoluția tehnologică.”, spune Ksawery Kompury, creativ din Polonia. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri