Președintele Societății de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că România va depăși cel mai probabil luni pragul de 2.000 de cazuri de coronavirus.
„Nu vreau să inducem o stare de panică, pentru că nu avem motive. Trebuie să ne comportăm în așa fel încât să limităm transmiterea acestei boli. Cazurile noi care apar sunt într-un trend așteptat care va face ca mâine (luni - n.r.), cel mai probabil, să ajungem la depășirea acelei cifre de 2.000 de cazuri, care este considerată pragul pentru nivelul 4 de alertă. S-ar putea întâmpla și marți, dar cred că mai probabil mâine”, a declarat la Digi24 Alexandru Rafila.
Declarația vine în condițiile în care ultimul bilanț în România arată o creștere a numărului de pacienți cu 308.
„Urgența noastră este să organizăm tratarea pacienților în afara spitalelor, ca să nu suprasolicităm spitalele”, a adăugat Rafila.
Acesta a adăugat că 80% dintre cei diagnosticați fac forme ușoare sau medii și doar 20% fac forme mai grave sau critice, astfel că cei 80% ar putea fi tratați în afara spitalelor, sub supraveghere medicală.
(sursa: Mediafax)