O barcă din lemn care transporta 271 de migranți a ajuns marți în El Hierro, cea mai vestică parte a Insulelor Canare.
Fostul consilier pe probleme de migrație din guvernul regional, Txema Santana, a scris pe platforma X că barca a sosit din Senegal.
„Nu am văzut niciodată o barcă cu atâția oameni la bord”, a scris Santana.
Reprezentanții Crucii Roșii au declarat și ei că este un număr record de persoane aflate într-o singură barcă. În anul 2008, 234 de persoane au fost găsite într-o barcă.
În ultimele 24 de ore, 726 de migranți, inclusiv femei și copii, au ajuns în Insulele Canare, venind din Africa de Vest, în cel puțin șase bărci.
În ianuarie-august, 21.780 de migranți au ajuns în Spania, cu aproape 15% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2022, conform datelor oficiale.
(sursa: Mediafax)