Jurnalul.ro Ştiri Externe Record de debarcări în Lampedusa, cu peste 2.000 de migranți în 24 de ore

Record de debarcări în Lampedusa, cu peste 2.000 de migranți în 24 de ore

de Redacția Jurnalul    |   

Italia bate un nou record de debarcări în Lampedusa, cu peste 2.000 de migranți în 24 de ore.

Numărul ultimelor sositi ajunge la 267, între noaptea de vineri spre sâmbătă și zorii zilei de sâmbătă, după ce 6 din cele 7 ambarcațiuni aflate pe mare au fost salvate de ONG-ul Louise Michel și de navele de patrulare, relatează ANSA.

Vineri, pe insula Lampedusa au avut loc 43 de debarcări cu un total de 1.778 de persoane. La hotspotul Contrada Imbriacola, de unde au fost transferate un total de 525 de persoane, există în prezent 1.831 de oaspeți față de puțin sub 400 de locuri.

În cursul nopții, ONG-ul Louise Michel a acostat în largul Insulelor Pelagie două ambarcațiuni în derivă cu un total de 78 de migranți din Guineea, Burkina Faso, Coasta de Fildeș și Mali la bord.

Pe de altă parte, o navă de patrulare a Gărzii de Finanțe a salvat 40 de persoane (dintre care 8 femei și 3 minori) care se aflau pe o ambarcațiune de fier de 7 metri care plecase din Sfax, în Tunisia. Între timp, carabinierii au depistat 43 de migranți (dintre care 14 femei și 5 minori) din Camerun, Mali și Coasta de Fildeș, care au ajuns pe Isola dei Conigli. Ambarcațiunea folosită pentru traversare nu a fost găsită.

În schimb, o patrulă a Gărzii de Finanțe a oprit 42 de persoane (dintre care 12 femei și un minor) pe plaja din Cala Croce, unde a fost găsită ambarcațiunea de 7 metri.

A fost, de asemenea, salvată o ambarcațiune în derivă cu 25 de persoane la bord (dintre care 4 femei și 1 minor) și a oprit o navă cu 41 de migranți (dintre care 13 femei și 4 minori) din Coasta de Fildeș, Camerun, Gambia, Guineea și Niger.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: record migranti lampedusa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri