Istoria centrelor de tip „afterschool” a-nceput la 1900 în țările din vestul Europei, dar în România au început să funcționeze astfel de centre după anul 2000. Nicio lege a educației de până acum nu a reglementat acest domeniu, iar noua lege a preluat prevederile celei din 2011, doar în privința programului „Școala după școală”.
Acest program este singurul reglementat, dar nu se referă și la afacerile private care au acest obiect de activitate, ci doar la unitățile de învățământ care pot oferi astfel de servicii. În rest, fiecare își organizează cum vrea și cum poate ceea ce se oferă pe piață drept „afterschool”, de la activități recreative pentru copii, până la centre de meditații pentru elevii din mediul preuniversitar, dar fără acreditare din partea Ministerului Educației. Nu există nici o evidență a acestor centre de tip „afterschool” și nici reguli clare pentru funcționarea lor, dar cererea pe piață e în creștere.
Părinții care nu-și pot permite să angajeze bone pentru copii, după programul de la școală, caută cu disperare un centru „afterschool” unde elevii din clasele primare să poată fi supravegheați, să mănânce, să se joace sau să-și facă lecțiile. Cum acest tip de activitate care se desfășoară în mediul privat nu se încadrează în prevederile Legii învățământului preuniversitar (nr. 198/2023) și nu exista vreo astfel de prevedere nici în vechea Lege a educației (nr. 1/2011), fiecare antreprenor care a găsit oportunitatea de a deschide un centru „afterschool” s-a orientat în funcție de ceea ce i-a fost la îndemână, pentru a putea funcționa legal.
În cazul centrului „afterschool” din București care a fost închis, recent, de inspectorii ANPC, după ce s-a descoperit că funcționa într-un spațiu comun cu cel al unui restaurant, neregulile constatate se leagă de contractele antreprenoarei pe care ar fi trebuit să le semneze cu restaurantul și de alte probleme cu emiterea facturilor sau de avize de la DSV despre care nu știa că ar trebui să le obțină, funcționând într-un spațiu deja autorizat, însă centrul respectiv nici măcar nu are nevoie de vreo autorizație din partea Ministerului Educației, pentru că nicio lege nu prevede așa ceva.
Mai mult, în acest caz particular, se putea considera că mâncarea este sigură pentru copii, fiind luată direct din bucătăria unui restaurant, cu toate autorizațiile în regulă, iar antreprenoarea era și ea o persoană de încredere, fiind educatoare la o școală de stat. De fapt, chiar acestea au fost criteriile pe care le-au avut în vedere părinții care și-au dus copiii acolo și care nu se așteptau să existe probleme atât de grave în bucătăria restaurantului - așa cum au explicat doi dintre acești părinți, care nu au dorit să-și divulge identitatea.
Criteriile de selecție
În Capitală sunt sute astfel de centre de tip „afterschool”, dar nimeni nu știe câte sunt în total, în toată țara, nici cum se desfășoară activitatea în timpul în care copiii sunt lăsați acolo, pentru a fi supravegheați în cele 4-5 ore de la finalul orelor de la școală și finalul programului de lucru al părinților.
„Am căutat un loc în care să fim siguri că fiul nostru e supravegheat de o persoană responsabilă care-l poate ajuta să-și facă și lecțiile, dar să aibă și mâncare asigurată. Am găsit mai multe centre care oferă astfel de servicii, dar unele nu ofereau masa de prânz, pentru că aveau nevoie de autorizații speciale și personal specializat ca să facă și mâncare. Alte centre lucrează cu persoane foarte tinere care nu ne-au convins că ar putea avea grijă de copii, chiar dacă au fost angajate pe baza unor cursuri absolvite. E greu de găsit și un supraveghetor cu experiență în lucrul cu copiii, și un loc sigur, cu mâncare servită în siguranță, iar atunci când vrei să alegi o ofertă, constați că nu există o evidență, un catalog, un portal pe care să poți găsi ușor aceste servicii, ci totul se face pe site-urile proprii ale centrelor sau cu recomandări de la om la om, iar multe dintre ele sunt deja pline și nu mai primesc copii”, explică un părinte.
Nu pot fi verificate de inspectorii școlari
În timp ce părinții nu găsesc un loc liber la un „afterschool”, cei care deschid astfel de afaceri încearcă să minimizeze costurile, pentru a avea profit cât mai mare. Problema angajării personalului specializat se rezolvă dacă antreprenorul este chiar el angajatul specializat pentru acest tip de activitate. Mulți sunt educatori, învățători sau profesori care își deschid și o afacere privată. Mai trebuie să fie obținute autorizații de la ISU și DSV - aceasta din urmă doar dacă se oferă și masa de prânz.
Aceste afaceri nu se încadrează în prevederile Legii învățământului pentru Programul „Școala după școală” și pot alege mai multe tipuri de servicii pe care le oferă familiilor dispuse să plătească pentru a-și duce copiii într-un loc sigur, după orele de școală, dar nimeni nu are atribuții pentru a verifica modul în care se desfășoară această activitate.
Doar în cazul centrelor „afterschool” înființate în cadrul unităților de învățământ, în programul „Școala după școală”, se pot face controale sau se pot impune anumite norme, însă acestea sunt foarte puține, în raport cu cererea pentru aceste servicii. De asemenea, centre „afterschol” sunt și la școlile private, dar nici acolo nu sunt suficiente locuri pentru a se primi și elevi de la școlile de stat care nu beneficiază de „Școala după școală”.
La limită, „afterschool” poate fi și un loc de joacă sau un centru de dansuri pentru copii. Nu există o listă de activități pe care ar trebui să le facă elevii care merg după orele de la școală în aceste centre. Nu e reglementat nici tipul de spațiu în care pot funcționa.