Conform unui comunicat al CNAIR, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de vineri, 31 mai, și sâmbătă, 1 iunie, (ziua Copilului), pe unele sectoare de autostrăzi şi drumuri naţionale europene.
Astfel, pe A2, Bucureşti (intersecția A2 cu DNCB) – Fundulea - Lehliu - Fetești - Cernavodă - Constanța (intersectia A2 cu A4) restricția va fi impusă vineri de la 16.00 la 22.00, iar sâmbătă de la 6.00 la 22.00.
Pe DN7, Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) - Râmnicu Vâlcea - Vestem (intersecția DN7 cu DN 1), vor fi restricții vineri între orele 18.00 și 22.00, iar sâmbătă între 6.00 și 22.00, iar pe DN 39, Agigea (intersecția DN39 cu DN 39A) - Mangalia (limită municipiu), vineri între 16.00 și 22.00 și sâmbătă între 6.00 și 22.00.
Încălcarea acestor restricții constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.
(sursa: Mediafax)