Spre deosebire de roboţi, personalul de la call center-urile băncilor vorbeşte foarte frumos. E o plăcere să ţi se adreseze cu domnule şi să te întrebe CNP-ul, data naşterii şi numele de fată al mamei înainte să-ţi răspundă câţi bani ai în cont. Pe când roboţii îţi spun pe nume, ca să te informeze că dobânda la contul tău de economii e aproape negativă, de parcă au făcut armata cu tine.
De aici se vede că roboţii băncilor n-au şapte ani de acasă şi ar trebui să urmeze nişte cursuri de bune maniere. Aşa cum au făcut operatorii băncilor, ce se vede că provin din familii bune, nu ca roboţii, care dau dovadă de proastă creştere.
Dar chiar dacă nu ştiu să se poarte, roboţii au o parte bună. Nu-ţi cer actele la control atunci când vrei să depui bani la tine în cont, aşa cum fac operatorii, care îţi vorbesc frumos, însă o parte din comportamentul lor legat de cunoşterea clientelei e similar cu cel al sectoriştilor. Cu alte cuvinte, îţi creează impresia că e mai important nu ce business vrei să faci în parteneriat cu banca, ce câştiguri pot aduce ei acţionarilor, ci să ai datele personale la zi, fiindcă dacă n-ai declarat că ţi-ai schimbat buletinul ce păstrează acelaşi CNP ţi se suspendă contul.
În străinătate, când vrei să faci o operaţiune bancară, treci mai întâi pe la un robot, îi prezinţi cardul, el îţi eliberează un bon de ordine pe care i-l dai operatorului uman, care, apoi, îţi zice şi domnule şi nici nu-ţi cere cartea de identitate, precum organul însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor.
Iar dacă e să ne luăm după celebrul Stephen Hawking, miniaturizarea va mări puterea de calcul a roboţilor peste nivelul creierului uman, ceea ce îi va face pe oameni să-şi piardă locurile de muncă. Da, dar cu siguranţă că roboţii nu vor avea manierele oamenilor, aşa cum se vede la băncile din România. Şi acest lucru e foarte important. Am văzut mai de mult un film englezesc cu Sir Michael Caine – „Kingsman: The Secret Service” – în care se spunea că valoarea unui individ stă în manierele pe care le are şi în felul în care şi le îmbunătăţeşte de-a lungul timpului.