Automatizarea şi robotizarea activităţilor din industrie şi alte sectoare de activitate stimulează apariţia locurilor de muncă şi creşterea salariilor, arată un studiu al Centrului European pentru Cercetare Economică (ZEW).
"România are încă o densitate scăzută, de 15 de roboţi la 10.000 de angajaţi, şi are nevoie în următorii ani de peste 10.000 de roboţi pentru a rămâne competitivă în regiune", subliniaza autorii raportului. Drept comparatie, studiul dă exemplul Germaniei, unde la începutul acestui an s-a inregistrat cea mai scăzută rată a şomajului din istorie şi cel mai mare număr de roboţi - 309 la 10.000 de lucrători.
Angajările au crescut cu 1% în Germania datorită procesului de automatizare, iar tendinţa va continua până în 2021 cu o creştere de aproape 2%, sustine analiza ZEW, potrivit careia productivitatea muncitorilor a crescut cu circa 15% după introducerea noilor soluţii robotice.
Automatizarea şi digitalizarea companiilor nu provoacă reduceri de personal, ci lipsa de competitivitate a acestora, care le sileşte să reducă costurile pe seama angajaţilor. În plus, cererea de specialişti pentru operarea roboţilor aduce cu sine creşterea salariilor operatorilor.
Evoluţiile din Europa de Est copiază modelul ţărilor dezvoltate. Ţările din regiune au rate ale şomajului foarte mici, iar producţia industrială creşte de la an la an. Potrivit estimărilor Universal Robots, la numărul de roboţi instalaţi raportat la 10.000 de angajaţi, Slovacia şi Slovenia stau mai bine decât media globală, de 74 de roboţi la 10.000 de angajaţi, cu peste 130 de unităţi. Cehia are o densitate de 100 de roboţi la 10.000 de lucrători, în timp ce Ungaria are 60, iar Polonia 30 de unităţi la 10.000 de lucrători. România are încă o densitate scăzută, de 15 de roboţi la 10.000 de angajaţi. AGERPRES