Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România, cele mai mici prețuri la carne din UE. Importurile depășesc semnificativ exporturile

România, cele mai mici prețuri la carne din UE. Importurile depășesc semnificativ exporturile

România a avut cele mai mici prețuri la carne din Uniunea Europeană (UE) anul trecut, cu 37,3% sub medie, arată datele Eurostat. Aceeași situație a fost și în anul 2018.

Alte state cu preţuri scăzute la carne sunt Polonia (- 36,7%), Bulgaria (- 33,8%) şi Lituania (- 29,9%).

Cele mai mari preţuri la carne din blocul comunitat, în 2019, s-au înregistrat în Austria, (+45%), Luxemburg (+ 41%), Franţa (+ 31%) şi Olanda (+ 27%).

În privința României, datele Institutului Naţional de Statistică (INS) arată că greutatea animalelor şi păsărilor destinate sacrificării pentru consum a crescut, anul trecut, cu 7,8% la ovine şi caprine şi cu 7,5% la păsări, dar a scăzut cu 7,5% la porcine și cu 4,8% la bovine.

România a importat 118.525 de tone de carne şi organe comestibile în primul trimestru din 2020, cu 7,4% mai mult faţă de perioada similară din 2019. Valoarea importurlor s-a majorat cu 43%, până la 257,35 milioane de euro.

Exporturile de carne şi organe comestibile în perioada ianuarie - martie 2020 au fost de 4,2 ori mai mici decât importurile, de numai 27.691 tone. Valoarea exporturilor acestor produse s-a ridicat la 53,69 milioane de euro, în scădere faţă de perioada similară din 2019, când s-a cifrat la 54,14 milioane de euro. 

Subiecte în articol: ue carne preţuri
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri