Cu două goluri marcate de Amdouni în prima repriză, în minutele 28 și 41, Elveția era victorioasă în minutul 90+2 al meciului din preliminariile Euro 2024, luni seara, pe Swissporarena, din Lucerna.
Mihăilă a redus din diferență, în minutul 89, din pasa lui Moruțan, după o pasă în careu a lui Moruțan.
Peste doar 3 minute, același Mihăilă a marcat golul egalizator, la capătul unui contraatac rapid, servit tot de Moruțan.
Elveția a primit un penalty, în minutul 81, însă acesta a fost anulat de analiza arbitrilor VAR, intervenția din careu a lui Manea la Steffen fiind considerată regulamentară.
După egalare, elvețienii au nimerit bara transversală, prin Bislimi, în minutul 90+7. La faza următoare, Pușcaș a scăpat din nou pe contraatac, a pasat pentru Moruțan, care a fost faultat din postură de ultim apărător, Steffen primind doar cartonaș galben.
România ocupă locul 2 în clasament, cu 8 puncte, prima poziție fiind ocupată de Elveția, cu 10 puncte.
România a trimis în total 3 șuturi, toate pe poartă, două din acestea fiind fructificate.
Elveția a avut 16 ocazii de poartă, portarul romând Horațiu Moldovan având cel puțin 4 intervenții salvatoare
(sursa: Mediafax)