Organizaţia Transparency International, care analizează nivelul de corupţie anual, în întreaga lume, a publicat datele despre Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC). Din cele 168 de ţări analizate, două treimi au avut pe 2015 un scor sub 50, pe o scală de la 0 (percepute ca fiind foarte corupte) la 100 (percepute ca fiind foarte curate). România îşi propunea ca ţintă pentru anul 2015 să înregistreze un scor de 63 de puncte - egal cu media statelor Uniunii Europene, dar nu am reuşit să depăşim scorul de 46 de puncte. În România, IPC a fost calculat pentru prima oară în anul 1997, iar în 2012 a fost inclus în Strategia Naţională Anticorupţie, ca indicator de performanţă al acesteia.
Implicarea cetățenilor în lupta anticorupţie
În unele state ale lumii, lupta împotriva corupţiei este susţinută prin anumite prevederi legislative care le oferă recompense celor care colaborează cu autorităţile. În SUA, de exemplu, cei care oferă informaţii despre fapte de corupţie şi sprijină derularea anchetei primesc un procent din prejudiciul recuperat în fiecare caz, între 10 şi 30%. O singură astfel de recompensă din SUA a ajuns în 2014 la câteva milioane de dolari. În România s-a încercat implementarea unui sistem asemănător, dar nu s-a găsit forma legală necesară.
În fruntea clasamentului sunt Danemarca, Finlanda și Suedia, iar în coadă – Somalia, Coreea de Nord și Afganistan. România împarte locul 58 cu Grecia