Jurnalul.ro Cultură România revine la Târgul Internațional de Carte de la Beijing

România revine la Târgul Internațional de Carte de la Beijing

de Magdalena Popa Buluc    |   

După trei ani de absență, România revine la Târgul Internațional de Carte de la Beijing (BIBF), unul dintre cele mai importante evenimente de profil de pe continentul asiatic.

250 de titluri românești, materiale de promovare a literaturii române, precum și o suită de evenimente vor anima standul național organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții și ICR Beijing la cea de-a XXIX-a ediție a târgului, desfășurată în perioada 15 - 18 iunie 2023.

Ampla selecție de volume românești disponibile anul acesta la standul național ilustrează diversitatea pieței românești de carte din ultimii ani. Editorii și agenții de pe continentul asiatic și nu numai au astfel ocazia de a se informa cu privire la cele mai recente apariții editoriale, precum și cu cele mai importante tendințe din universul culturii scrise românești. Oferta de la standul național cuprinde atât cărți din zona literaturii, cât și volume din sfera vastă a nonficțiunii: istorie, economie, politică și politologie.

„Participarea României la cea de-a 29-a ediție a Târgului internațional de carte de la Beijing după o perioadă în care calendarul cultural a fost afectat de situația creată de pandemie marchează și un an de la reluarea activității ICR Beijing. Prezența la BIBF 2023, cel mai mare târg editorial din China, organizată cu stand național românesc de ICR prin Centrul Național al Cărții, înseamnă un nou început în privința reprezentării și promovării culturii românești în această regiune”, a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Programul românesc la BIBF 2023 include masa rotundă cu tema Un bilanț al traducerilor de carte sino-române, care va avea loc vineri, 16 iunie 2023, de la ora 10.00, în cadrul Târgului de Carte, la China National Convention Center. La eveniment, organizat în parteneriat cu Liaoning People's Publishing House, vor lua parte prof. univ.dr. Ding Chao, traducător, Dan Tomozei, jurnalist și scriitor, și Liviu Țăranu, directorul ICR Beijing. Discuțiile vor fi moderate de Andreea-Ema Stoian (ICR Beijing). Sâmbătă, 17 iunie, de la ora 16.00, la standul ICR va fi lansat volumul de poezie Lampioane de cuvinte de Nicole Vasilovschi, despre care vor vorbi, alături de autoare, scriitorii Rodrigo Escobar și Zhang Zhigang.

În contextul Târgului Internațional de Carte de la Beijing, alte două evenimente îl vor avea ca protagonist pe artistul vizual Vlad Basarab. Sâmbătă, 17 iunie 2023, de la ora 10.00, la standul României (China National Convention Center, E1A09) va fi lansată lucrarea Tracing Memory, album în limba engleză publicat de Vlad Basarab în 2022 la Editura ICR. Alături de autor, care va susține cu acest prilej o conferință, va vorbi despre acest proiect editorial Liviu Țăranu, directorul ICR Beijing. Duminică, 18 iunie 2023, de la ora 10.00, la sediul ICR Beijing (Galaxy SOHO), va avea loc vernisajul expoziției „Folding Memory”. Artistului Vlad Basarab și lui Liviu Țăranu, director al ICR Beijing, gazdă a evenimentului, li se va alătura Fang Lili, antropolog, director al Institutului de Artă Antropologică din Beijing.

„Ideea proiectului o reprezintă cultura ca bază a civilizației, simbolizată de folosirea pământului ars și nears în construirea unui sit arheologic în formă de bibliotecă arhetipală din cărți de ceramică. Am ales să folosesc cartea ca simbol deoarece sintetizează istoria cunoașterii și a memoriei colective. Cărțile din seria Arheologia Memoriei sunt în mod simbolic lăsate nescrise pentru a sugera absența, uitarea și a inspira publicul să-și imagineze ce ar putea conține. Cărțile sunt simboluri, instrumente ale memoriei. De la începutul istoriei a existat o legătură strânsă între cuvinte și lut, primele forme de scriere fiind pe tăblițe de lut. (…) Trecutul joacă un rol important în procesul meu creativ. Rolul meu de artist este de a săpa prin straturile istoriei ca un arheolog” – își explică demersul Vlad Basarab.

Cu peste 2600 de expozanți din mai mult de 100 de țări și regiuni, Târgul Internațional de Carte de la Beijing este, ca anvergură, una dintre cele mai importante manifestări de profil din lume. Târgul şi-a consolidat, de-a lungul celor 28 de ediţii anterioare statutul de vector al pieţei de carte pe continentul asiatic, devenind unul dintre cele mai mari târguri ca mărime din lume şi una dintre cele mai performante platforme de negociere şi tranzacţionare a drepturilor de autor, a importului şi exportului de publicaţii, precum şi de promovare a produselor editoriale. Evenimentele desfășurate sub umbrela BIBF se bucură de o largă reflectare în presa chineză şi în cea internațională, fiind diseminate pe larg atât în publicațiile de specialitate, în revistele culturale, cât şi în media audiovizuale.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri