România are cea mai mare mortalitate infantilă din Europa, comparabilă cu țări ca Albania și Kuweit. În România, țară membră a Uniunii Europene, 225.000 de copii merg la culcare flămânzi, conform datelor World Vision. Trei sferturi din micuții sub cinci ani suferă de malnutriție în diferite grade. Jumătate din copii sunt în risc de sărăcie, iar trei sferturi dintre acești copii trăiesc în mediul rural. Ne mai „lăudăm” și cu aproximativ 300.000 de analfabeți. Toate aceste cifre nu sunt doar mâzgăleli pe hârtie, sunt destine eșuate și un potențial enorm ce rămâne neex-ploatat. Cifrele acestea înseamnă bani pierduți. Banca Mondială a estimat că România ar câștiga un miliard de euro pe an în productivitate și venituri din taxe, dacă cei mai săraci cetățeni ar fi educați. „Investiția în educație și în copii nu ar trebui privită de către stat ca o cheltuială, ci ca o investiție în viitorul nostru ca societate”, e convinsă Daniela Buzducea, director executiv al Fundației World Vision, un ONG preocupat de problema sărăciei în România de mai bine de 20 de ani. Ca să înțelegem mai bine cum, dacă nu acționăm acum, vom fi mai săraci în viitor, Buz- ducea explică fiecare eta- pă din cer- cul sărăciei. „Șansele pe care copiii le pierd în momen-tele lor de dezvoltare au repercusiuni pe toată durata vieții lor. Costurile se vor regăsi în sistemul de sănă-tate care va plăti mai mult pentru tratarea și recuperarea acestor copii. Costurile se vor regăsi în sistemul de asistare socială. Vor fi costuri cu crimina-litatea, cu reducerea criminalității, pentru că persoanele care au fost expuse sărăciei în copilărie și nu au avut ocazia să meargă la școală, să aibă un loc de muncă sunt împinse către marginea societății și intră în cercuri de crimi-nalitate”, arată directorul World Vision.
Destine frânte de nepăsarea celor care ne conduc
Familia Petre locuiește într-un sat izolat din județul Vâlcea. Au șase copii și se zbat în fiecare zi pentru pâinea de pe masă. Oamenii trăiesc din aproape 3 milioane de lei, cât înseamnă ajutorul social, și alocațiile celor mici, și din ce mai muncește tatăl ca zidar sau ca om cu ziua, bun la toate. Ana, fetița cea mică, este mai tot timpul răcită și, la nici doi ani, mănâncă tot ce mănâncă oamenii mari. Din cauza alimentației precare, și ea și fratele mai mare, Raul, au probleme cu dinții. Incisivii nu le-au mai crescut, așa că nu pot mușca cum trebuie. Darius e la școală, are note bune, dar nu are condiții în care să învețe liniștit. Scrie pe câteva caiete primite la școală la început de an. Sunt deja pe terminate, dar mamei i s-a spus că nu mai poate primi altele, să-i cumpere coli băiatului dacă vrea să aibă pe ce scrie. Dar de unde bani, când majoritatea se duc pe pâine și cartofi? Ionuț, băiatul de 16 ani, trece printr-o depresie teribilă: din cauza lipsurilor spune că nu mai vrea să meargă la școală. Oricum, a rămas repetent un an și nu mai vede rostul: e hotărât să plece la oraș să-și găsească de muncă pentru a nu mai trăi în sărăcia asta lucie. „I-am explicat că nu e el omul care să muncească la anii lui. Și că va ajunge să muncească cu cârca fără școală. Eu fac orice, mă lupt și cu morile de vânt ca ei să meargă la școală. Mi-a venit de multe ori să spun că nu mai pot, că renunț la lupta asta, dar pentru copii fac orice”, spune cu sinceritate Petronela Petre. Până să-i aibă pe ultimii doi născuți, femeia a muncit pe șantier, la lopată, apoi într-o fabrică de ambalaje, apoi ca menajeră. Dar acum nu-și poate lăsa copiii de izbeliște ca să muncească la oraș. „N-am cerut nimic nimănui niciodată. Dar iarna asta a fost prea de tot. M-am dus la preot să-l rog de o pereche de încălțăminte pentru Darius să meargă la școală și m-a ajutat. Nu-mi place să cer, dar pentru ca ei să aibă educație, mă pun și la cerșit”, recunoaște femeia.
Nu pot scăpa de toate astea singuri
Petronela și familia ei sunt exemplul tipic al oamenilor care ar face orice ca să iasă din sărăcie, dar nu pot fără ajutor. Tatăl e bolnav de stomac, în fiecare zi ia câte o punguță cu bicarbonat – singurul medicament pe care și-l permite. Băiatul mijlociu a fost mereu bolnăvicios: a avut probleme cu rinichii și este suspect de diabet. Din cauza lipsei banilor, copilul nu a mai fost dus să repete analizele care ar fi putut să stabilească clar dacă e bolnav sau nu. Mezinii n-au mai mâncat fructe de mai bine de o lună și au o alimentație dezechilibrată. De curând, mama a ajuns cu amândoi la Urgențe pentru că se simțeau rău, vărsau, aveau febră. Și nu e vorba că părinții nu ar avea grijă de copii, doar că sunt copleșiți de nevoi. Femeia se zbate în fiecare zi să le pună ceva pe masă și de multe ori rămâne nemâncată ca să aibă ceilalți pe săturate. Tot ea merge la fântâna aflată la un kilometru, în vale, sau după lemne în pădure, cu cei mici atârnând de fusta ei. „Măcar pe ăștia mici să-i pot ajuta mai mult”, spune Petronela cu speranță.
Cât de dramatică este situaţia la nivel național
„Aveți o rată a sărăciei incredibil de mare după standardele Uniunii Europene, mai ales în rândul copiilor. În particular, al celor de la țară și al copiilor romi. Banca Mondială a trasat câteva strategii impre-sionante, dar acele strategii au nevoie să fie sprijinite de resurse. Chiar FMI a spus că există spațiu fiscal, cu alte cuvinte există bani, așa că nu asta e problema în România”, a declarat Philip Alston, raportorul ONU pentru sărăcia extremă și excluziune socială. Acesta a adăugat că sărăcia ne costă enorm, iar inerția noastră de a rezolva această problemă pune o povară uriașă pe societate. „Majoritatea vecinilor României fac o treabă mai bună în toate domeniile: de la școlarizare până la copii săraci. Dar voi continuați să dați 3% din PIB educației, conform Băncii Mondiale, 4% - conform ministrului cu care am vorbit, dar recunoașteți că ați avea nevoie de 6%. Rezultatul este că mulți copii renunță la școală, aveți rate ridicate de abandon școlar, copiii nu au parte de educație, devin șomeri, nu primesc slujbe și sunt o povară”, pune punctul pe „i” prof. Alston. Iar justificarea politicienilor pentru strategiile antisărăcie pe care s-a pus praful în sertarele ministerelor, aceea că sunt mulți săraci care nu vor să muncească, este o falsă problemă. Și este tot datoria Guvernului să identifice și să direcționeze corect ajutorul, crede demnitarul ONU. „Dacă românul mediu s-ar duce să petreacă o zi în viața unui sărac, ar vedea că nu există absolut nicio alegere, că au o viață grea. Ei chiar trăiesc în condiții în care niciunul dintre noi nu și-ar dori să fie și nici ei nu își doresc. Dar nu pot rupe cercul vicios. Nu găsesc o casă bună în care să stea, nu au adresă, deci nu au asigurare medicală. La angajare sunt priviți într-un anume fel. Este un ciclu foarte greu de rupt și ăsta ar fi rolul Guvernului,” a spus Alston.
Prof. Philip Alston, raportorul ONU pentru sărăcia extremă și excluziune socială, este realmente îngrijorat de situaţia din România
Până una-alta, avem 47 de măsuri antisărăcie și obligaţia ca până în 2020 să împuţinăm săracii României cu 580.000 de oameni. „Nu îmi fac iluzia că într-un an de zile vom putea porni sau finaliza toate aceste măsuri”, declara premierul Dacian Cioloș la lansarea măsurilor. Rămâne ca peste câţiva ani să întrebăm copiii Petronelei dintr-un sat din Vâlcea dacă au fost printre norocoșii la care au ajuns vorbele mari din strategiile guvernamentale.
Zeci de mii de familii şi-ar dori să iasă din sărăcie, dar nu pot fără ajutor. Îşi strigă drama, însă nu există cineva care să-i audă. Astfel că, în lipsa unui sprijin, îşi duc traiul de pe o zi pe alta.
Majoritatea vecinilor României fac o treabă mai bună în toate domeniile: de la școlarizare până la copii săraci. Philip Alston
PÂINE ȘI MÂINE
Pentru a ieși din cercul vicios al sărăciei, acești copii au nevoie de educație și implicit de o hrană adecvată și suficientă. În acest sens, World Vision România a demarat proiectul “Pâine și Mâine” prin care, cu doar 2 euro pe lună trimiși prin SMS la 8844 împreună cu cuvântul PAINE, oricine poate da o mână de ajutor oferind o masă caldă unuia dintre acești copii. În prima etapă a proiectului, vor fi incluși 205 copii din județele Dolj și Vâlcea, urmând ca în funcție de ritmul de creștere a donațiilor primite numărul copiilor se se extindă până la 760 de copii in cele 2 județe-pilot.