Şi totuşi - trecând peste faptul că proprietăţile se cumpără cu venituri deja taxate şi că dubla impunere se evită între state - există o problemă legată de baza la care se raportează veniturile bugetare, şi anume PIB-ul nominal.
Produsul Intern Brut, repet, nominal, conţine mai multă sau mai puţină inflaţie în funcţie de stat, care este o formă implicită de taxare. Şi în acest sens e bine să reamintim spusele lui Milton Friedman: „Inflația este singura formă de taxare care poate fi impusă fără legislație”.
Aşadar, la noi, taxarea explicită e redusă, o arată veniturile fiscale de sub 28% din PIB, numai că la aceasta se adaugă taxarea implicită semnificativă, în condiţiile în care jumătate din PIB e inflaţie. Dacă nu credeţi raportaţi PIB-ul nominal per capita de 15.010 euro la cel real de 10.110 şi calculul arată că 48,47% este inflaţie în PIB, taxare implicită.
Sigur că şi în PIB-ul nominal al UE există inflaţie, dar doar 22,28%. Dacă împărţim 41,5% nivelul de colectare al veniturilor fiscale în Uniune la 77,72% PIB-ul european din care am scăzut inflaţia iese un rezultat de 0,53. Iar dacă facem acelaşi lucru cu 27,8% nivelul de colectare de la noi şi 51,53% PIB-ul nostru fără inflaţie, ne dă 0,54. Deci dacă ne raportăm la ambele forme de taxare, explicită şi implicită, colectăm mai mult faţă de media europeană, ceea ce micşorează cantitatea de resurse, de venit disponibil, care stă la dispoziţia pieţelor şi a iniţiativei particulare. Cu alte cuvinte, avem mai degrabă o problemă la nivelul reducerii cheltuielilor fiscale decât a necesităţii majorării veniturilor.
Haideţi să ne uităm cum e la polonezi, comparabili ca mărime. Economia lor se dezvoltă, pentru că la un nivel de 0,45, taxarea explicită şi implicită lasă mai multe resurse la dispoziţia pieţelor comparativ cu media Uniunii şi cu noi, dar şi maghiarii se găsesc în această situaţie, cu 0,44.
|
Din câte se observă micimea veniturilor fiscale se poate dovedi înşelătoare, dacă nu luăm în calcul şi forma nelegiferată de taxare: inflaţia. |