Jurnalul.ro Auto Românii au trecut de la mașini noi, la second-hand

Românii au trecut de la mașini noi, la second-hand

de Redacția Jurnalul    |   

Înmatriculările de maşini noi în România au scăzut în august cu 22,64% faţă de anul trecut, în timp ce înmatriculările de maşini second-hand au crescut cu 6,35%, anunță Ziarul Financiar.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au scăzut în august 2024 cu -22,64% faţă de august 2023, atingând un volum de 9.972 unităţi, arată datele transmise de ACAROM şi DGPCI (Directia Generala Permise Conducere si Inmatriculari).

Pe primele opt luni din 2024, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 106.534 unităţi, o creştere de +6,35% faţă de aceeaşi perioadă din 2023, respectiv 100.166 unităţi.

În ceea ce priveşte autoturismele second-hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în august 2024 cifra de 27.710 unităţi, o creştere de +5,1% faţă de august 2023.

Pe primele opt luni din 2024, înmatriculările de autoturisme second-hand înmatriculate pentru prima oară în România au ajuns la valoarea de 210.472 unităţi, în creştere cu +19,56% faţă de perioada similară din 2023, respectiv 176.028 unităţi.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: masini noi second hand romania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri