Jurnalul.ro Ştiri Social Ziua Romilor: O adevărată problemă este cea a căsătoriilor timpurii și a mamelor minore

Ziua Romilor: O adevărată problemă este cea a căsătoriilor timpurii și a mamelor minore

de Redacția Jurnalul    |   

Copiii trebuie să meargă la școală, să trăiască bucuriile vârstei lor, indiferent de obiceiurile provenite din trecut ale comunității, susține ministrul Familiei Gabriela Firea cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor.

Ministrul Familiei Gabriela Firea a prezentat sâmbătă pe Facebook fotografii din timpul unei întâlniri cu tineri romi studenți sau absolvenți de studii superioare despre care spune că sunt foarte bine pregătiți și care vor avea succes în viață: „Și mândri că sunt romi, membri ai comunității care este de multe ori marginalizată și pusă la colț. Orice pădure are uscături și nu cred că trebuie arătată cu degetul o întreagă etnie doar pentru câțiva”.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, ea a transmis un mesaj special mamelor rome, să contribuie la dezvoltarea lor armonioasă și la construirea unui viitor mai bun al copiilor. Gabriela Firea susține că din ce în ce mai mulți tineri romi îndrăznesc să se implice activ în viața socială, politică și culturală, lucru care înseamnă progres.

Ea arată că Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse colaborează cu reprezentanții comunității romilor pentru a implementa cât mai curând cele mai bune soluții necesare rezolvării provocărilor și inegalităților cu care se confruntă.

„O adevărată problemă, pe care o considerăm una dintre priorități, este cea a casătoriilor timpurii și a mamelor minore. Nu mai putem accepta ca tinere din comunitate să aibă viitorul limitat, să nu-și valorifice potențialul. Copiii trebuie să meargă la școală, să trăiască bucuriile vârstei lor, indiferent de obiceiurile provenite din trecut ale comunității. La minister, ne gândim și la comunitățile vulnerabile. Știm că în multe zone ale țării romii sunt marginalizați și copiii nu au tot ce le trebuie, abandonează școala pentru a munci sau se culcă cu stomacul gol”, transmite Firea.

Conform acestia, la nivelul Ministerului se va constitui o bază de date cu toți copiii vulnerabili din România.

„În premieră pentru România, vom putea interveni cu măsuri țintite de ajutor pentru toți copiii cu situații grele, prin înființarea Observatorului Național al Copilului, aprobat de guvern la începutul acestui an. Este prima bază de date care cuprinde toți copiii vulnerabili din România, pentru care autoritățile locale vor primi o finanțare suplimentară. Deja tabletele și echipamentele din proiectul Sistemul Informatic Național - SINA, unde se vor regăsi toți copiii vulnerabili din țară, au ajuns la autoritățile locale”, mai spune Gabriela Firea.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: Ziua Romilor mame minore gabriela firea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri