Confruntarea dintre Ronaldo și Messi în cursa pentru titlurile de cel mai bun marcator a primit noi valențe, după ce Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului (IFFHS) a publicat topul celor mai cei mai buni marcatori, exclusiv pentru echipele de club.
După ce Zlatan Ibrahimovic a marcat recent golul cu numărul 500 pentru echipele de club la care a evoluat, Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului a dat publicității clasamentul celor mai buni golgheteri pentru echipele de club, din toate timpurile.
Lista fotbaliștilor care au marcat 500 sau mai multe goluri pentru echipele de club conține 16 nume.
Prima poziție a acestui clasament este ocupată de brazilianul Romario, care a marcat pentru echipele la care a evoluat un număr de 689 de goluri. El este urmat de Pele, cu 684 de reușite. Ultima treaptă a podiumului este ocupată de Ronaldo, cu 661 de goluri, imediat după el situându-se cehul Josef Bican, cu 656, și pe 5, Leo Mesi, cu 651.
Ronaldo și Messi sunt singurii fotbaliști în activitate care ar mai putea pune în pericol recordul brazilianului Romario, chiar și la finele anului 2021, în cazul în care vor evolua suficient cât să mai marcheze 28, respectiv 38 de goluri, performanțe ce le-au fost celor doi la îndemână chiar și într-un singur an.
În ceea ce-l privește pe Ibrahimovic, cu cele două goluri ale sale, marcate recent pentru AC Milan, l-a depășit pe legendarul Alfredo Di Stefano. „Ibra” ar putea depăși în curând o altă legendă a fotbalului internațional, germanul Uwe Seeler, prezent în top cu 508 goluri.
(sursa: Mediafax)