Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Roxana Mînzatu: Preşedintele Iohannis blochează investiţii de peste 1,5 miliarde euro din fonduri europene

Roxana Mînzatu: Preşedintele Iohannis blochează investiţii de peste 1,5 miliarde euro din fonduri europene

Ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mînzatu, susţine că preşedintele Klaus Iohannis "blochează cu bună ştiinţă" proiecte guvernamentale de mediu, finanţate cu fonduri europene, prin refuzul de a numi un nou ministru de resort.

Mînzatu a dat drept exemplu şase proiecte de apă şi apă-uzată în valoare totală de 1.558.685.670 euro, care sunt condiţionate de obţinerea avizului ministrului Mediului.

"Din păcate, prin refuzul lui Klaus Iohannis de a accepta numirea ministrului Mediului, toate procedurile sunt blocate din cauza lipsei avizului ministrului de resort", a declarat Roxana Mînzatu, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES.

Ea a adăugat că, săptămâna aceasta, Guvernul ar fi trebuit să adopte o hotărâre prin care proiectele vizând reţelele de apă şi apă-uzată să poată beneficia de aplicarea ratei forfetare de 6% din veniturile nete, agreată cu Comisia Europeană.

"Această măsură este ultimul pas într-un proces la care s-a lucrat intens în ultimele luni pentru a permite semnarea urgentă a contractelor de finanţare cu operatorii regionali de apă. Orice zi de întârziere afectează implicarea oraşelor în proiecte şi semnarea contractelor de lucrări, iar ulterior pentru transmiterea cât mai rapidă a proiectelor spre aprobare la CE", a explicat ministrul Fondurilor Europene. AGERPRES

Subiecte în articol: Roxana Mînzatu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri