Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia a lansat cel mai mare asalt aerian asupra nordului și vestului Ucrainei

Rusia a lansat cel mai mare asalt aerian asupra nordului și vestului Ucrainei

de Redacția Jurnalul    |   

Un atac aerian de amploare a vizat nordul și vestul Ucrainei. Pagubele sunt importante și există persoane rănite, au anunțat autoritățile ucrainene, potrivit Reuters.

Rușii au lansat un atac aerian asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei și a regiunii Volîn din nord-vest, lovind mai multe clădiri, rănind oameni și forțând evacuări, au declarat oficiali ucraineni.

„Multe rachete au fost doborâte, dar au existat și lovituri în Liov", a anunțat primarul orașului, Andriy Sadovyi, pe Telegram.

Dimensiunea atacului și amploarea totală a pagubelor din Liov nu au fost încă stabilite. Anterior, guvernatorul regiunii Liov, Maxim Kozitsky, a declarat că „grupuri de rachete rusești" se îndreaptă spre regiune. Presa ucraineană a relatat că, potrivit informațiilor preliminare, atacul de marți a fost cel mai mare asalt aerian asupra regiunii Liov de la începutul războiului, în februarie 2022.

Până acum, regiunea Lviv, care este departe de liniile de front și se învecinează cu Polonia, a fost ferită de atacurile aeriene ale Rusiei. Totuși, în iulie, șapte persoane au fost ucise când o rachetă a izbit o clădire rezidențială.

Atacurile aeriene din noaptea de luni spre marți au vizat și regiunea Volîn, aflată la nord de Liov. O unitate comercială din orașul Lutsk a fost lovită și cel puțin două persoane au fost rănite, au transmis autoritățile locale pe Telegram. De asemenea, cel puțin o persoană a fost rănită în urma atacului asupra regiunii ucrainene Dnipropetrovsk, în sud-vestul Ucrainei, unde o unitate economică a fost lovită și a izbucnit un incendiu, a anunțat Serhiy Lisak, guvernatorul regiunii, pe Telegram.

Alerte de raid aerian au fost emise pentru întreaga Ucraină timp de aproximativ două ore, pe parcursul nopții.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: asalt liov ucraina
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri