Jurnalul.ro Ştiri Externe Rusia: Cel puțin 14 persoane au murit după ce un autobuz s-a răsturnat în Rusia

Rusia: Cel puțin 14 persoane au murit după ce un autobuz s-a răsturnat în Rusia

 Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă rus a anunțat cu puțin timp în urmă, că cel puţin 14 persoane au murit după ce un autobuz care transporta muncitori a căzut în mare în sudul Rusiei, relatează agenţia de presă Interfax, citată de Reuters.

'În accident şi-au pierdut viaţa 14 persoane. Serviciile de prim ajutor au reuşit să salveze 20 de persoane, dintre care opt au avut nevoie de spitalizare', a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă, citat de media locale, relatează EFE.

Opt persoane au fost rănite, dintre care cinci se află în stare gravă, a adăugat ministerul citat.

Din motive încă neelucidate, autobuzul a căzut în mare de la o înălţime de patru metri, de pe un doc aflat în construcţie într-o zonă din Strâmtoarea Kerci, între Marea Neagră şi Marea Azov, care separă provincia Crimeea de regiunea Krasnodar. Sunt luate în calcul toate ipotezele posibile, inclusiv cele legate de o încălcare de către şofer a regulilor de circulaţie sau o defecţiune tehnică, a indicat comisia de anchetă, citată de AFP.

Potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, muncitorii aflaţi în autobuz lucrau la construcţia unui doc pentru compania petrolieră Tamaneftegaz. Potrivit AFP, autobuzul transporta 35 de muncitori. AGERPRES

Subiecte în articol: autobuz rasturnat
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri