Divorţul dintre Johnny Depp şi Amber Heard a fost finalizat de către un judecător din Statele Unite, vineri, a informat presa locală, relatează sâmbătă DPA şi Reuters. Depp trebuie să-i plătească lui Heard şapte milioane de dolari ca parte a divorţului, a relatat ETOnline, citând documente judiciare.
Actriţa a declarat anterior că va dona banii în scopuri de caritate. Banii vor fi împărţiţi între Spitalul de Copii din Los Angeles, unde actriţa face voluntariat de zece ani, şi proiectele destinate femeilor care au fost victime ale violenţei conjugale, desfăşurate de American Civil Liberties Union.
Heard, 30 de ani, a intentat divorţ în luna mai, după 15 luni de căsătorie. În aceeaşi lună, actriţa a obţinut un ordin de restricţie împotriva lui Depp, după ce a declarat instanţei că actorul a atacat-o de mai multe ori. Avocaţii lui Depp au respins însă acuzaţia de abuz şi au sugerat că actriţa a fost motivată de bani.
Cei doi actori americani, care nu au copii împreună, s-au cunoscut pe platourile de filmare la ''The Rum Diary'' (Jurnalul unui iubitor de rom) în 2011 şi s-au căsătorit la începutul anului 2015, în Los Angeles. În acelaşi an s-au aflat în centrul unui scandal care a fascinat Australia mai multe luni, după ce au fost reţinuţi pentru introducerea ilegală a celor doi câini ai cuplului pe teritoriul australian, adaug[ Agerpres.
După divorţ, cei doi câini rămân în custodia lui Amber Heard.