Jurnalul.ro Ştiri Politică S-au împlinit 30 de ani de la primele alegeri libere din România postdecembristă

S-au împlinit 30 de ani de la primele alegeri libere din România postdecembristă

de Ion Alexandru    |   

Ieri, s-au împlinit 30 de ani de la primele alegeri libere. Pe 20 mai 1990, ziua cunoscută și sub denumirea “duminica orbului”, s-au organizat primele alegeri parlamentare și prezidențiale după căderea regimului lui Nicolae Ceaușescu.

Primul Parlament a fost ales în baza unui Decret-Lege din 14 martie 1990 al Consiliului Provizoriu de Uniune Națională. Prin acest act normativ istoric a fost abrogată legea electorală a Republicii Socialiste România, din 1967, fiind organizate două scrutine simultane – cele legislative și cele pentru președintele României, ales prin vot liber și universal.

Tot atunci, s-a instituit Parlamentul bicameral, format din Adunarea Deputaților (devenită, ulterior, Camera Deputaților) și Senat, în condițiile în care, până în decembrie 1989, funcționa o formulă unicamerală, denumită “Marea Adunare Națională”.

Alegerile din 20 mai 1990 au fost, din mai multe puncte de vedere, inedite, la acel moment, pentru că, pentru prima oară de la instaurarea regimului comunist, au participat la lupta electorală mai multe formațiuni politice și mai mulți candidați la președinție. Pentru prima funcție în stat au candidat Ion Iliescu (FSN), Radu Câmpeanu (PNL) și Ion Rațiu (PNȚCD). Alegerile au fost câștigate de Ion Iliescu, din primul tur de scrutin. Pentru Adunarea Deputaților au fost înregistrate nu mai puțin de 5.700 de candidaturi, iar pentrru Senat, 1.580.

 

 

 

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri