Sunt unii care şi-au fixat ideea de a îmbrăţişa o anume meserie şi nimic nu-i abate de la acest drum. De prichindei fac injecţii cu un ac de siguranţă păpuşilor, ca să se antreneze pentru profesia de medic, alte fetiţe visează să devină profesoare şi se joacă de-a şcoala cu puşti din vecini, chiar le dă la palmă cu rigla dacă, pasămite, au răspuns greşit la lecţii. Însă, unora le iese brusc în faţă câte o întâmplare, chiar ridicolă, care le schimbă macazul vieţii şi ei ajung pe cărările altor profesii, la care nici nu se gândiseră. Moldovean get-beget, Cornel Palade, cu figura lui veşnic nelămurită, dar cu priviri de hazos, s-a angajat ca vânzător la bufetul din incinta judeţenei de partid. Un bufet de unde cumpărau activiştii şi unde se aducea marfa prin spate, departe de privirile românilor de toate zilele, fiindcă veneau şunculiţă şi salam de vară de producţie specială, se „băga” brânză de burduf şi smântână s-o tai cu cuţitul. Tinerelul Palade n-a prea înţeles cum e cu funcţiile scrise pe legitimaţia de partid şi a făcut-o de oaie. Nu brânză de oaie, ci gestul lui a fost de sinucigaş. Într-una din zile, când se aduseseră bunătăţi din acestea şi se formase coadă de politruci la bufetul „judeţenei”, se postează fix în fruntea şirului un bărbat încruntat, cu cămaşă scrobită, înţepenită ca betonul, şi cere ce e mai bun din galantar. Se enervează vânzătorul Cornel Palade şi-l pune la punct: „Băi, aşază-te la coadă, că nu te servesc decât când îţi vine rândul!”. Tupeistul îl fulgeră din ochi şi pleacă de la magazinul special pentru activişti. Peste două ore, vânzătorul Palade, împărţitor de mezeluri fine şi dreptate, este chemat la cadre şi i se dă o hârtie că e concediat. Cel muştruluit de el că nu se aşezase la coadă era primul secretar al judeţului. Furios, Palade s-a hotărât să se facă actor de „comicării” la revistă, ceea ce a reuşit pe deplin. Alt star de la “Tănase”, haiosul Vasile Muraru, gândea să se facă profesor, dar la şcoala primară din comună, la serbarea de sfârşit de an, învăţătorul îl pune s-o joace pe Smărăndiţa Popii din sceneta din „Amintiri din copilărie”. Eleva desemnată pentru rol, o şcolăriţă cu codiţe, făcuse guturai şi Vasile a fost obligat să joace în travesti. Cu nasul lui mare, cu băsmăluţă, Vasile Muraru a jucat teribil pe Smărăndiţa Popii şi atunci a decis să urmeze Facultatea de Teatru.