Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamontiştii intervin pentru recuperarea unui bărbat care şi-a rupt piciorul în munţi

Salvamontiştii intervin pentru recuperarea unui bărbat care şi-a rupt piciorul în munţi

Un bărbat de 64 de ani, care şi-a rupt piciorul pe munte, în Masivul Vâlcan, a solicitat miercuri sprijinul autorităţilor pentru a-l ajuta să ajungă la spital, patru salvamontişti din Valea Jiului fiind trimişi în zona stânelor momârlanilor din Aninoasa pentru a-l duce pe rănit până într-un loc din care poate fi preluat de o ambulanţă. 

"Bărbatul a solicitat ajutor prin numărul de urgenţă 112. S-a discutat cu el şi patru salvamontişti din Valea Jiului au plecat să-l recupereze şi să-l aducă la vale, până într-un loc în care poate ajunge o ambulanţă", a declarat şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean. 

Potrivit acestuia, stânele sunt situate la o altitudine de circa 1.200 de metri, în Masivul Vâlcan, operaţiunea derulându-se "cu grijă" din cauza reliefului accidentat. 

În paralel, alţi 25 de salvamontişti, poliţişti şi jandarmi continuă operaţiunile de căutare ale bătrânului de 84 de ani care a plecat marţi din localitatea Iscroni, cu scopul de a culege ciuperci din pădurile situate în Masivul Vâlcan, şi nu s-a mai întors acasă. Echipele au scotocit marţi noaptea şi miercuri dimineaţa pe o zonă extinsă din apropierea municipiului Vulcan, iar după-amiaza s-au regrupat şi au început să caute în alte locuri. AGERPRES

Subiecte în articol: barbat ranit in munti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri