Jurnalul.ro Ştiri Observator Al doilea șantier pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare cu finanțare europeană

Al doilea șantier pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare cu finanțare europeană

de Redacția Jurnalul    |   

Primarul general, Nicușor Dan, a anunțat că s-a deschis al doilea șantier pentru reabilitarea a 210 km de rețea de termoficare cu finanțare europeană.

Este vorba despre un tronson de conductă cu o lungime de 1,64 km, situat pe strada Apusului din sectorul 6 al Capitalei.

„Acesta este singurul obiectiv care va fi finalizat și dat în exploatare până la sfârșitul acestui an din cele 25 cu finanțare europeană, conform graficului de execuție. Lucrările sunt executate de Asocierea S.C. Energomontaj S.A. (Lider) – S.C. Elsaco Electronic S.R.L (Asociat) – Sicor S.R.L (Asociat) - IPCT Instalații S.R.L.(Asociat), valoarea de execuție, conform autorizației, fiind de 6.384.234,56 lei”, transmite Nicușor Dan.

În total, Primăria Capitalei va moderniza 210 km rețea de termoficare, cu o valoare de 260 de milioane de euro, din care 200 de milioane euro fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Totodată, și Compania Termoenergetica a deschis șantiere în mai multe cartiere din sectoarele 1, 2, 4, 5 și 6 din Capitală pentru lucrări înlocuire a conductelor, modernizare și reparații, astfel încât locuitorii din zonele respective să nu mai fie afectați de lipsa apei calde și a căldurii începând de iarna următoare.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: termoficare nicusor dan
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri