Jurnalul.ro Timp liber Șapte reguli de aur pentru cei mici

Șapte reguli de aur pentru cei mici

de Nadina Câmpean    |   

Se spune că e mai ușor să crești un copil sănătos decât să “repari” un adult cu traume din copilărie. Cine poate nega această afirmație? Este valabilă însă și în cazul bunelor maniere. Pe măsură ce trece timpul, apar tot mai multe metode de educare a celor mici. Fiecare părinte alege ce consideră că este mai bine pen­tru pruncul lui, însă sunt câteva reguli de bază care nu trebuie niciodată ignorate.

1. Cuvintele magice. “Bună ziua”, “Vă rog” și “Mulțumesc” sunt doar câte­va dintre cuvintele pe care cei mici tre­buie să știe când și cum să le folosească. Puse într-un context care să fie pe înțe­lesul copiilor, vor intra imediat în voca­bularul acestora.

2. Respectarea intimității. Copiii sunt curioși și nu e nimic greșit în asta cât timp nu încalcă niște limite. Trasarea limitelor depinde de părinți, iar cei mici vor înțelege că nu trebuie să umble în gențile, buzunarele sau corespondența celor din jur.

3. Absența poreclelor. Poate fi amu­zant, dar poate fi și extrem de dureros. Iar în cazul copiilor, de cele mai multe ori, poreclele sunt bazate pe mici răutăți, uneori nevinovate, care pot răni însă. E nevoie de experiența și înțelepciunea unui părinte pentru a evita o astfel de situație.

4. Disciplina la masă. Nu se vorbeș­te cu gura plină, deși e tentant, mai ales pentru cei mici. E una dintre regulile pe care părinții trebuie să le aplice încă din primii ani, oricât de simpatici ar fi.

5. Mâna de ajutor. Responsabiliza­rea începe de la cele mai fragede vârste, așa că este indicat să implicați și copiii în treburile casei. Spre exemplu, sim­pla sarcină de a aduna tacâmurile după cină îi va ajuta să fie mai responsabili. În plus, se vor simți bine îndeplinind sar­cini de adulți.

6. Punctualitatea. Respectul se înva­ță din primii ani de viață, iar acum este momentul să conștientizeze că timpul este valoros și că e urât să faci pe cineva să aștepte. De la ora sosirii la grădiniță până la ora la care micuțul poate sta la locul de joacă, punctualitatea se predă pas cu pas.

7. Fair-play. Copilăria înseamnă joa­că. Cei mici trebuie să se bucure de viață fără ranchiună. Însă apare concurența care este constructivă de cele mai multe ori, dar poate da naștere unor manifes­tări mai puțin plăcute. Tocmai de ace­ea, e bine să îi explicați că trebuie să fie amabil și politicos și atunci când pierde un joc sau când ia o notă mai mică decât colegul de bancă.

Mai mult decât atât, nu uitați că pu­terea exemplului este cea mai importan­tă în creșterea unui copil. Mai impor­tanți decât supereroii sunteți voi, mama și tatăl lui, iar ceea ce va vedea la voi, va aplica mai departe în viață.

Subiecte în articol: reguli copii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri