Jurnalul.ro Ştiri Externe Sărbătoare în trei, la Phenian

Sărbătoare în trei, la Phenian

de Redacția Jurnalul    |   

Serghei Șoigu a coborât ieri din avion direct pe covorul roșu întins de nord-coreeni pe pista aeroportului din Phenian. „Bine ați venit, tovarășe ministru al Apărării al Federației Ruse, Serghei Șoigu”, au scris gazdele pe un uriaș banner roșu.

 Mesajul urma să fie schimbat în cursul zilei, când în același loc era așteptată delegația chineză condusă de Li Hongzhong, oficial de rang înalt în Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez. Dubla vizită este prilejuită de sărbătorirea a 70 de ani de la semnarea armistițiului care a pus capăt Războiului din Coreea. Ziua de 27 iulie este prilej pentru parade militare masive la Phenian.

 

Cele două delegații sunt primele sosite în Coreea de Nord după ce această țară, și așa izolată de restul lumii, și-a tăiat toate legăturile comerciale și diplomatice, în 2020, în încercarea de a scăpa de pandemia de COVID. Phenianul a oprit inclusiv importurile esențiale, precum cele de alimente și de medicamente. Măsura, venită în contextul sancțiunile internaționale impuse din cauza programului nuclear nord-coreean, a accentuat foametea din țară.

 

Deschiderea frontierelor pentru cei doi mari aliați este un nou semnal de normalizare, după ce televiziunea locală a difuzat recent imagini cu cetățeni mergând pe stradă fără mască. Deși majoritatea țărilor s-au „relaxat” încă de anul trecut, OMS a declarat încheierea pandemiei ca stare de urgență de sănătate publică abia primăvara aceasta.


 

Subiecte în articol: sarbatoare phenian Serghei Şoigu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri