Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, pomenit în calendarul creştin ortodox la 23 aprilie, a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305), mai întâi în Capadocia şi apoi în Palestina.
Sfântul Gheorghe s-a înrolat în armata romană şi s-a făcut în scurtă vreme renumit pentru forţa, priceperea şi vitejia lui în luptă, încât i-au fost acordate grade din ce în ce mai importante în armata imperială, până a ajuns la demnitatea de comandant al armatei romane din răsărit.
În anul 303, Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări şi torturi. Au urmat alte trei edicte de persecuţia în următorii doi ani, 303-305.
Aflat în preajma împăratului şi văzând cruzimea de care erau în stare persecutorii, Sfântul Gheorghe a mers de bunăvoie în faţa lui Diocleţian mărturisindu-şi credinţa în Hristos.
Uimit de curajul tânărului comandant, acesta l-a trimis la închisoare. A fost torturat, fiind trecut prin toate vămile muceniciei, cum se spune în relatarea martiriului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. În toate aceste chinuri a dovedit un curaj şi o bărbăţie nemăsurată, păstrându-şi neclintită mărturisirea.
Înainte de a mărturisi că este creştin şi crede în Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a vândut aurul, argintul şi hainele le-a împărţit săracilor; celelalte averi pe care le avea în Palestina a hotărât să le împartă, iar pe robi să-i elibereze. Şi lepădând toată frica omenească, Sfântul Gheorghe a stat în mijlocul adunării, mustrând hotărârile cele fărădelege şi judecăţile cele nedrepte împotriva creştinilor şi mărturisind că Hristos este Unul Dumnezeu.
Sfântul Gheorghe i-a îndemnat pe cei care erau de faţă, împreună cu Diocleţian, ca ori singuri să cunoască adevărul şi să înveţe dreapta credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de dreapta credinţă să nu-i tulbure cu nebunia lor. Împăratul a fost atât de mult afectat de curajul tânărului comandant al oştirii sale, încât nu a putut să vorbească, i-a făcut semn unuia dintre apropiaţi să-i răspundă.
Acesta, chemându-l mai aproape pe mărturisitor, l-a întrebat cine la îndemnat să vorbească cu atâta îndrăzneală. Răspunsul Sfântului Gheorghe a fost "Adevărul!", i s-a pus atunci întrebarea: "Care este adevărul acela?", iar Sfântul Gheorghe a spus: "Adevărul este Însuşi Hristos, Cel prigonit de voi" (Vieţile Sfinţilor).
Sfântul Gheorghe a îndurat tortura ridicând permanent rugăciuni la Hristos, care îi vindeca cumplitele răni, făcându-l desăvârşit sănătos, spre mirarea şi îngrozirea celor care zile în şir au asistat la chinurile sale. I s-a dat să bea şi o otravă cumplită, după care a rămas teafăr.
Răbdarea şi puterea rugăciunii sale cu care s-au săvârşit atâtea fapte minunate în timpul chinurilor sale, chiar şi învierea unui mort, au făcut ca unii dintre cei prezenţi să mărturisească şi ei credinţa Sfântului Gheorghe, primind astfel moarte mucenicească. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, s-a convertit la creştinism.
În urma acestei mărturisiri făcută de soţia sa, Diocleţian a poruncit să li se taie capetele, atât sfântului, cât şi împărătesei Alexandra. Pe drum, împărăteasa, fiind foarte slăbită, şi-a dat duhul, iar Sfântul Gheorghe şi-a plecat capul sub sabie în ziua de 23 aprilie 303. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES