Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cele mai scumpe sărbători de iarnă. Cât va costa coșul de cumpărături

Cele mai scumpe sărbători de iarnă. Cât va costa coșul de cumpărături

de Redacția Jurnalul    |   

Românii se confruntă cu cele mai scumpe sărbători de an, după ce inflația a crescut rapid iar prețurile la alimente au ajuns la niveluri fără precedent.

Majoritatea oamenilor au început să se adapteze la criza economică, întocmindu-și liste de cumpărături pentru a ține cheltuielile sub contrl. Astfel, românii au devenit mai atenți la cheltuieli și cumpără mai puțin.

Deși sărbătorile sunt un prilej de bucurie și abundență, mesele tradiționale de Crăciun vor fi mai sărace în acest an.

Niciun aliment nu a scăpat de scumpiri. Astfel că prețul zahărului a crescut cu 62% în acest an, cel al uleiului cu 41%, al făinei cu 35%, iar costul cartofilor s-a majorat cu 31%. De asemenea, lactatele și pâinea costă cu 27% mai mult, ouăle cu 25%, carnea de pui cu 20% şi cea de porc cu 15%. 

O veste și mai proastă este că prețurile vor crește și mai mult înaintea sărbătorilor. Prin urmare, este de așteptat că prețul de 25 lei/lg de carne de porc ar putea ajunge la 30 de lei, cel al uleiului se va situat în jur de 18 lei/litru, de la 14 lei, iar al laptelui s-ar putea majora la 10 lei, de  la 8 lei în prezent, scrie antena3CNN.

Prin urmare, coșul de cumpărături se preconizează că va fi cu circa 15% mai scump față de cel de luna trecută. Dacă acesta se ridica la aproximativ 170 de lei în noiembrie, va crește la 200 de lei în decembrie 2022. 

Scumpiri la alimentele de bază în 2022

Zahăr 62%

Ulei 41%     

Făină35%

Cartofi 31%

Pâine 27%

Lactate 27% 

Ouă 25%     

Carnea de pui 20%

Carnea de porc 15%  

Scumpiri la alimente în decembrie 2022

Carne de porc 25 lei /kg - circa 30 lei/kg

Ulei 14 lei -18 lei 

Lapte 8 lei -10 lei 

Coşul de alimente în decembrie 2022

Noiembrie: 170 lei 

Decembrie: 200 lei

Subiecte în articol: scumpiri alimente sarbatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri